Viaţa de zi cu zi în Germania se va desfăşura în continuare sub anumite restricţii şi după dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva COVID-19, a declarat marţi Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor, relatează dpa și Agerpres.

Coronavirus GermaniaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Deşi este probabil să existe în circulaţie cel puţin un vaccin eficient până în 2021, este puţin probabil ca acesta să fie disponibil tuturor segmentelor societăţii, a declarat institutul, cu sediul la Berlin, într-un document.

„Anumite modificări" aduse vieţii cotidiene - precum menţinerea distanţei, respectarea regulilor de igienă, purtarea măştii, relocarea activităţilor de agrement în aer liber - vor rămâne valabile în viitorul apropiat”, a adăugat acesta.

Germania a raportat marţi 4.122 de noi cazuri de coronavirus în 24 de ore, conform RKI. Având în vedere creşterea numărului persoanelor infectate cu COVID-19, există numeroase apeluri pentru stabilirea unor reguli unice şi uşor de înţeles în cadrul sistemului descentralizat al Germaniei.

„În gestionarea epidemiei de COVID-19, avem nevoie de măsuri limitate temporale şi regionale care sunt adaptate la risc în următoarele săptămâni şi luni”, a declarat preşedintele RKI, Lothar Wieler.

Citește și: