Primarul în funcție din Călărași, Daniel Drăgulin (PNL), în vârstă de 59 de ani, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că Drăgulin era internat la Institutul "Matei Balș" de miercurea de dinaintea alegerilor locale şi avea şi alte probleme de sănătate, dar "nu atât de grave".

Daniel DragulinFoto: Facebook

Stefan Drăgulin era lider al PNL Călărași și vicepreședinte al PNL.

  • "Ne exprimăm regretul față de dispariția dureroasă a colegului nostru Daniel Drăgulin, primar al municipiului Călărași în perioada 2012 - 2020, președinte al filialei PNL Călărași și vicepreședinte al PNL.
  • Partidul Național Liberal transmite condoleanțe familiei îndoliate și va păstra vie memoria colegului liberal care a luptat pentru o societate dreaptă în spiritul valorilor liberale naționale pentru toți cei din jurul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis luni PNL.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus că Drăgulin a murit luni dimineață, la Institutul "Matei Balș".

  • "Dan Drăgulin, bunul nostru coleg şi prieten a pierdut bătălia pentru viaţă în Spitalul Matei Balş. A fost infectat cu coronavirus. El nu a mai putut în ultima săptămână să participe la campanie şi după terminarea alegerilor a luptat cu boala şi, din păcate, a decedat în cursul acestei dimineţi. E o pierdere mare pentru noi, Dan Drăgulin a fost foarte bun coleg, un om care a avut rezultate deosebite în administraţie şi această pierdere o resimţim din greu", a declarat Ludovic Orban.

Orban a spus că Drăgulin era internat de miercurea de dinainte de alegerile locale şi avea şi alte probleme de sănătate, "nu atât de grave".

  • "Domnul Drăgulin era un om în putere, un om în activitate, un care şi-a exercitat şi funcţia de preşedinte al filialei PNL Călăraşi, funcţia de primar şi-a exercitat-o în cele mai bune condiţii. Nu ştii niciodată ce efecte are virusul şi e clar că provoacă decese. Noi am ţinut legătura cu domnul director Streinu-Cercel permanent, am fost informat de evoluţia stării de sănătate, de faptul că a avut forme grave de manifestare şi din nefericire s-a produs acest deznodământ", a mai spus premierul.

Drăgulin a fost primar la Călărași timp de 8 ani, iar la alegerile din 27 a candidat pentru un nou mandat, însă a pierdut în fața candidatului PSD Marius Grigore Dulce, director al Casei de Asigurări de Sănătate Călăraşi.