Numărul noilor cazuri de Covid-19 înregistrate în SUA au atins vineri un record al ultimelor două luni, cu peste 58.000 de infecții, potrivit unei analize Reuters. În acest context și în pofida faptului că el însuși a contractat boala, președintele Donald Trump își va relua sâmbătă campania electorală în vederea alegerilor din 3 noiembrie.

Donald TrumpFoto: captura video

Donald Trump este așteptat să se adreseze supoterilor săi de la balconul Casei Albe, iar luni are planificată o deplasare în Florida, unde se va ține primul miting de la externarea sa din spital.

De altfel, Trump a fost profund criticat pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus care s-a soldat cu 213.000 de decese în SUA.

Nu există nicio decizie la nivel federal privind obligativitatea purtării măștii sanitare, iar 17 state nu au dispus această măsură de prevenție, potrivit analizei Reuters.

Zece din cele 50 de state au anunțat creșteri record în ce privește numărul de îmbolnăviri, printre acestea figurând Indiana, Minnesota, Missouri și Ohio.

Wisconsin și Illinois au anunțat peste 3.000 de noi cazuri pentru a doua zi consecutiv, o tendință care nu a existat nici măcar în timpul primului val al pandemiei din primăvară.

Statele din vest, Montana, New Mexico și Wyoming au înregistrat și ele cea mai mare creștere a numărului de cazuri raportate la ultimele 24 de ore. La fel, Oklahoma și West Virginia.

În total, 19 state au anunțat cifre record de la începutul lunii octombrie.

Spitalele din câteva state nu mai fac față fluxului de pacienți, în condițiile în care numărul celor spitalizați (diferit de numărul total al celor depistați pozitiv –n.red) a atins un nivel record în șapte state: Arkansas, Kansas, Missouri, Montana, North Dakota, Oklahoma și Wisconsin.