Israelul a înregistrat vineri o tendinţă descrescătoare în ce priveşte numărul zilnic al infectărilor cu coronavirus, la trei săptămâni după ce în ţară a fost reimpusă carantina, transmit dpa și Times of Israel citate de Agerpres.

Coronavirus IsraelFoto: Ahmad Gharabli / AFP / Profimedia Images

Potrivit raportării de vineri a Ministerului Sănătăţii, 3.692 de cazuri noi au fost înregistrate în ziua anterioară, în scădere faţă de un bilanţ zilnic de 9.000 de cazuri în ultimele săptămâni. Israelul a reuşit iniţial să aducă rapid sub control epidemia prin măsuri stricte de izolare, însă, după relaxarea acestora la sfârşitul luni mai, numărul de infectări a reînceput să crească vertiginos.

O a doua carantină strictă instituită la 18 septembrie va rămâne în vigoare cel puţin până la mijlocul săptămânii viitoare. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a exprimat un optimism prudent faţă de recenta tendinţă descrescătoare, spunând că vrea să mai aştepte câteva zile până când va lua o decizie cu privire la prelungirea restricţiilor.

În timp ce Netanyahu presează pentru o prelungire a carantinei, criticii săi afirmă că premierul se află într-un conflict de interese. Justificând legislaţia de urgenţă prin pandemie, şeful guvernului, inculpat pentru acuzaţii de corupţie pe care le neagă, a încercat să oprească protestele împotriva sa.

Joi seară, oponenţii lui Netanyahu au protestat din nou pe teritoriul ţării.

Citește și: