​Pacientul care a murit aseară de COVID-19 la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, ale cărui rude au urcat pe ferestrele spitalului și au încercat să spargă geamurile la aflarea veștii, avea 40 de ani și suferea de obezitate morbidă, a explicat vineri managerul spitalului, medicul Beatrice Mahler, pentru HotNews.ro. Bărbatul era internat de câteva zile, cu evoluție lentă, dar progresivă spre deteriorare, iar familia a fost informată în permanență în legătură cu deteriorarea stării acestuia, spune managerul spitalului.

Institutul Marius NastaFoto: Hotnews

Medicii Institutului Marius Nasta au făcut tot posibilul pentru a salva viața pacientului: "A fost un incident nefericit. Înțelegem durerea familiei care a pierdut un domn tânăr, de 40 de ani, dar care avea comorbidități. S-au făcut toate eforturile și s-a administrat tot ceea ce era posibil să fie administrat ca soluție terapeutică în acest moment în terapia COVID", a declarat Beatrice Mahler pentru HotNews.ro.

"Este însă un moment extrem de dificil și anormal, aș spune eu, pentru că durerea nu trebuie să se transforme în furie, mai ales că această furie a fost îndreptată nu doar asupra personalului medical, care este speriat în acest moment, ci și asupra pacienților internați, ceea ce este un lucru care nu poate să confere un confort, în condițiile în care starea de sănătate oricum este afectată. Ce este bine este că lucrurile s-au liniștit în acest moment și am reușim să îl manageriem, și cu ajutorul organelor de poliție, astfel încât ca lucrurile să se desfășoare în liniște", adaugă Beatrice Mahler.

Bărbatul decedat aseară avea 40 de ani și obezitate morbidă, el cântărind 150 de kilograme. El era internat de câteva zile, cu evoluție lentă, dar progresivă spre deteriorare. "Era un risc mare de evoluție nefavorabilă, din păcate, în momentul în care contactezi infecția cu SARS-CoV2", spune Beatrice Mahler.

Managerul spitalului precizează că pe parcursul zilei de ieri, s-a vorbit de câteva ori cu familia pacientului, "medicul de gardă a transmis familiei fiecare modificare de stare, au fost mai multe telefoane către familie, iar comunicarea cu aparținătorii s-a realizat pe tot parcursul zilei".

Rudele pacientului decedat au încercat să intre cu forța, joi seară, în spital, au urcat pe ferestrele pavilionului și au încercat să spargă geamurile.

Lucrurile s-au liniștit după ce la spital au ajuns polițiștii și jandarmii.

"Obezitatea nu este încă percepută de populație ca o boală, nici la adulți nici la copii, ceea ce este trist. Noi considerăm încă că dacă ești un pic mai plinuț, ce contează? Nu este deloc ok să fii supraponderal, ca să nu mai vorbesc despre obezitate morbidă, mai ales când ai COVID", avertizează medicul Beatrice Mahler.