Aproape 15% dintre formele severe de Covid-19 pot fi explicate prin anomalii genetice și imunitare care duc la eșecul unei puternice molecule antivirale, produsă în mod natural de organism în caz de infecție, conform unui studiu al unei echipe francezo -americană, relatează AFP.

Teste anticorpi covid-19Foto: Hotnews / George Sirbu

Această descoperire ar putea face posibilă depistarea persoanelor cu risc de a dezvolta o formă severă și tratarea acestora mai bine, potrivit cercetătorilor.

Această cercetare, care indică în mod specific un defect care afectează proteinele sistemului imunitar, interferonii de tip 1 (IFN), este detaliată în două articole publicate de revista americană Science.

„Acesta este un defect în producția sau acțiunea interferonilor de tip 1”, subliniază profesorul Jean-Laurent Casanova (Institut Imagine, Paris și Universitatea Rockefeller din New York).

Cercetătorii au evidențiat la unii pacienți anomalii genetice (mutații în 13 gene) care scad producția de interferon de tip I (3-4% din formele severe).

De asemenea, au identificat la alți pacienți cu vârste cuprinse între 25 și 87 de ani o formă de boală autoimună, în acest caz prezența la niveluri foarte ridicate în sânge a anticorpilor direcționați greșit, numiți autoanticorpi. Aceștia din urmă neutralizează acțiunea antivirală a interferonului de tip 1 (în cel puțin 10% din formele severe de Covid) în loc să atace virusul.

Această anomalie afectează mai mulți bărbați decât femei, potrivit studiului, în timp ce bolile autoimune (disfuncția sistemului imunitar care îl determină să atace unii dintre constituenții săi normali) afectează în general mai mult femeile.

Studiul sugerează, de asemenea, că frecvența acestor anticorpi crește odată cu vârsta.

Profesorul Casanova a condus această cercetare împreună cu profesorul Laurent Abel (Institute Imagine / Inserm), în colaborare cu Helen Su de la Institutul Național American de Alergii și Boli Infecțioase.