Fermierii pot solicita, începând de vineri, sprijin financiar pentru atenuarea pierderilor suferite din cauza pandemiei

de DP     HotNews.ro
Vineri, 25 septembrie 2020, 7:39 Actualitate | Coronavirus


Ferma pasari
Foto: Pixabay.com
Fermierii români pot solicita, începând de vineri, sprijinul financiar acordat prin măsura 21 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, pentru atenuarea efectelor generate de pandemia Covid-19 în sectorul zootehnic - bovine, ovine, caprine, dar şi în cel vegetal - legume-fructe şi cartofi, scrie Agerpres. Potrivit APIA, fondurile disponibile se ridică la 150 de milioane de euro, iar depunerea solicitărilor se va face în perioada 25 septembrie - 23 octombrie 2020.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

"Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţilor agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură, în sectoarele antemenţionate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19, fermierii vor fi sprijiniţi în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii fermelor", precizează sursa citată.

Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19.

Conform APIA, cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, precum şi sectoarelor legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















228 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    acuma (Vineri, 25 septembrie 2020, 9:09)

    nikita11 [utilizator]

    nu vreau sa par ignorant, dar ce pierderi semnificative au avut fermierii din cauza covid? Vanzarile de haleala nu au scazut din cauza asta, dar nu au scazut deloc, au crescut. E virus exclusiv uman, e aproape ca si cum ai zice ca sectorul IT poate depune cereri de bani pt efectele pestei porcine. Bani pt covid, bani de seceta, bani de inundatii, bani de peste porcine, gripe aviare. Mie imi miroase a teapa.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by