Vârsta pacienților care prezintă forme grave de infecție cu SARS-CoV 2 a început să scadă în ultimele 3 săptămâni, ceea ce înseamnă că pacienții tineri încep să dezvolte și ei forme severe, afirmă medicul ATI Florin Roșu, șeful Secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, unul dintre cele mai importante spitale COVID din țară, într-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit medicului Florin Roșu, faptul că România are primul copil infectat cu coronavirus internat la Terapie Intensivă, copil care nu suferea anterior de alte afecțiuni, poate însemna inclusiv că "virusul a început să aibă mutații foarte serioase".

Medicul Florin RosuFoto: Arhiva personala

"La Terapie Intensivă se lucrează la capacitate maximă"

În momentul de față, în Secția de Terapie Intensivă condusă de medicul Florin Roșu se lucrează în continuare la capacitate maximă, "așa cum am lucrat de la începutul pandemiei, iar oboseala psihică și fizică este prezentă în rândul personalului".

Dacă în prima fază a epidemiei au fost și cazuri de pacienți tineri, după care vârsta acestora a crescut, medicul Florin Roșu spune că, în momentul de față, "sunt 3 săptămâni de când văd că vârsta pacienților care prezintă forme grave începe să scadă. Ceea ce înseamnă că pacienții tineri încep să dezvolte și ei forme severe".

"La începutul epidemiei în România am avut categorii de pacienți tineri, iar aici mă refer la persoane între 27 de ani până la vârsta de 90 de ani, undeva la începutul verii vârsta a crescut și nu am mai avut persoane tinere. În momentul de față se observă o reapariție a formelor grave la persoane tinere, și aici mă refer la persoanele în vârstă de 40 de ani", explică Florin Roșu.

Virusul nu mai menajează copiii?

În ceea ce privește cazul copilului de 9 ani și 11 luni internat la Terapie Intensivă la Spitalul Gomoiu din București, medicul Florin Roșu afirmă că un pacient copil infectat cu coronavirus internat la ATI, fără alte afecțiuni, reprezintă o premieră pentru țara noastră: "În România, eu nu am cunoștință să mai fi fost cazuri de copii internați la Terapie Intensivă, iar noi la Iași nu am avut. Și nici nu ne dorim. Dar, dacă or să aibă nevoie de suport de Terapie Intensivă, noi suntem pregătiți. Din nefericire, avem cazul acesta, al copilului internat la Terapie Intensivă. Noi ne așteptam să vină și o perioadă de genul acesta."

Medicul se teme că acest caz ar putea însemna că "virusul a început să aibă mutații foarte serioase. Dacă până acum 'proteja' copiii, dacă putem spune așa, între ghilimele, se pare că în momentul de față acest lucru nu se mai întâmplă și riscăm să ajungem într-un moment critic."

Copilul de 9 ani și 11 luni infectat cu coronavirus internat la Spitalul Gomoiu, primul din România care a ajuns într-o secție de Terapie Intensivă, este "în stare staționară spre bine", dar are toate organele afectate, au anunțat medicii de la Spitalul Gomoiu.

Medicii care îl tratează au explicat, de asemenea, că "este un copil fără antecedente semnificative anterioare (medicale - n.red.)". Copilul a ajuns la Terapie Intensivă după ce a suferit un sindrom multisistemic inflamator, o reacție inflamatorie multi-sistemică exagerată, spun medicii de la Spitalul Gomoiu, care subliniază însă că nu orice copil infectat cu SARS va face acest sindrom, "este foarte rar".

Potrivit medicilor, copilul s-a infectat cel mai probabil acum 3 săptămâni, când și părinţii lui au fost diagnosticaţi cu COVID-19. El a fost atunci testat de medicii din Buzău, însă rezultatul a fost negativ.

Copilul din Buzău este primul din România diagnosticat cu sindromul multisistemic inflamator asociat cu noul coronavirus.

Efectul începerii școlilor: "Copiii nu trebuie stigmatizați, chiar dacă sunt purtători ai virusului"

Într-un moment în care românii încep să revină din concedii, iar copiii să se întoarcă la școală, medicul Florin Roșu atrage atenția că copiii nu trebuie sub nicio formă stigmatizați, chiar dacă pot fi purtători ai virusului: "Nu copiii sunt problema, dar copiii sunt purtători ai virusului. Din nefericire, virusul poate ajunge la categoriile vulnerabile, adică la bunici, pentru că de regulă, părinții trimit bunicii să îi ia de la școală. Iar bunicii, în aceste condiții, se pot îmbolnăvi."

"Copiii nu trebuie stigmatizați. Trebuie să evităm cu orice preț stigmatizarea copilului, așa cum trebuie să evităm cu orice preț stigmatizarea oricărui pacient cu COVID-19", subliniază Florin Roșu.

Ce soluții există după deschiderea școlilor pentru a proteja persoanele vulnerabile cărora copiii riscă să le transmită coronavirusul? "Acum, după începerea școlilor de exemplu, ar trebui să protejăm categoriile de oameni despre care știm că sunt vulnerabili. Dacă știi, spre exemplu, că părintele tău suferă de o anumită afecțiune, este mai bine să nu îl trimiți pe el să ia copilul de la școală."

"Din punct de vedere psihic, pentru copil poate fi o traumă foarte serioasă, dacă se întâmplă să transmită virusul. Dar copiii nu trebuie stigmatizați, în niciun caz", avertizează Florin Roșu.

"Eu de asta insist, copiii nu trebuie stigmatizați pentru așa ceva. Ei așa se fomează, intrând în comunitate. Dacă ții un copil izolat, în loc să îl duci la școală, el riscă să devină un izolat din punct de vedere social, un neadaptat. Copiii, când merg la grădiniță spre exemplu, își ling mâna unul altuia, se pupă, își bălesc jucăriile, așa sunt copiii. Nu îi poți spune: Vezi că l-ai îmbolnăvit pe bunicul sau pe bunica."

Nu doar copiii, ci pacienții cu COVID-19 în general nu trebuie sub nicio formă stigmatizați, lucru pe care medicul Florin Roșu l-a repetat de la începutul pandemiei: "Pacienții cu COVID-19 nu trebuie stigmatizați. Spre exemplu, din acest motiv avem și atât de puțini donatori de plasmă, din cauză că ei sunt stigmatizați. M-am interesat și eu, sunt două mari motive: unul este că acești pacienți se simt stigmatizați pentru că s-au îmbolnăvit, cu toate că nu este vina lor, oricui i se poate întâmpla. Al doilea motiv este că în momentul în care ajung să doneze, li se recoltează din nou analize. Printre altele, li se face și testul COVID. Dacă, prin absurd, testul iese pozitiv, ei stau din nou două săptămâni în izolare - nu mai pot merge la serviciu, au și probleme financiare, au și probleme în familie."

"Nu trebuie sub nicio formă să stigmatizăm pacienții pentru această boală, pentru că i se poate întâmpla oricui", subliniază medicul ieșean.

"Iar în momentul de față, răspândirea comunitară este cea mai importantă. Te duci cu un prieten la terasă sau te întâlnești cu el pe stradă, riști să iei virusul. În spital spre exemplu răspândirea este controlată, restrânsă, pentru că toată lumea poartă mască, se protejează."

Medicii au început să gândească circuite pentru a asigura și asistența pediatrică în ATI, în caz de nevoie

Șeful Secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași spune că el și colegii săi au luat în calcul și posibilitatea ca virusul să afecteze, la un moment dat, și copiii, și au început să gândească circuite pentru a asigura și asistența pediatrică, în caz de nevoie.

"Locurile în Terapie Intensivă nu pot fi ținute în așteptare, în ideea că poate apare un pacient pediatric. Important este ca ventilatoarele să aibă funcții pediatrice. Nu putem refuza dreptul la sănătate al unui pacient adult și să punem în așteptare paturi pentru pacientul pediatric, în ideea că poate vor apărea astfel de pacienți. Nu. Datoria noastră este să acordăm îngrijire medicală de specialitate tuturor pacienților, indiferent de vârstă. Iar în momentul în care apare, indiferent că este adult sau copil, noi trebuie să îi oferim îngrijirile necesare. Dar nu putem bloca paturi în ATI. În momentul în care apare un copil se găsește o soluție", explică medicul Florin Roșu.

Florin Roșu mai spune că, din date intermedicale, care nu sunt însă oficiale, "virusul are cam 72 de mutații în acest moment, practic există 72 de tulpini. Se pare că una dintre ele a început să aibă efect și asupra copiilor. Să sperăm că nu se va răspândi."

"Dacă pierd și un singur pacient, indiferent de vârstă, este o tragedie. Fiecare pacient este un univers în sine"

În secția de Terapie Intensivă condusă de medicul Florin Roșu ajung de multe ori pacienți care au și alte afecțiuni grave, în afară de COVID-19. Din experiența lui Florin Roșu, cei mai expuși la forme grave de COVID-19 sunt pacienții care suferă deja și de diabet: "Din punctul meu de vedere și din experiența mea, ceea ce am observat este că pacientul diabetic este cel mai expus la formele grave. Urmează pacientul cu probleme cardiace, iar din punctul de vedere al grupelor de sânge, discutăm de pacientul cu grupă de sânge A2, RH pozitiv."

De asemenea, bărbații sunt mai predispuși la forme grave decât femeile: "Nu știu care este explicația pentru acest lucru. Sunt date statistice, fiind și cadru universitar, m-am interesat de aceste lucruri."

Medicul Florin Roșu

Medicul Florin Roșu spune că procentul de vindecări în secția de Terapie Intensivă pe care o conduce este undeva la 50%, "adică pacienți care sunt trimiși pe secții și ulterior se vor vindeca. Nu am avut pacienți pe care i-am trimis pe alte secții, iar ulterior au revenit în Terapie Intensivă."

Procentajul este unul bun, afirmă Florin Roșu, mai ales că pe mâna lui și a colegilor săi ajung pacienți cu forme grave de COVID, care suferă și de alte afecțiuni grave.

Medicul ieșean subliniază însă că "Noi nu stăm să calculăm mortalitatea în urma infecțiilor, dezideratul nostru este să ajutăm pacienții și să redăm cât mai mulți pacienți societății și familiei. Eu tot timpul am spus lucrul ăsta: dacă pierd și un singur pacient, indiferent de vârstă, este o tragedie, atât pentru familie, cât și pentru personalul medical. Avem și pacienți care decedează, din păcate. Dar noi avem în ATI pacienți cu risc foarte mare, care au și alte afecțiuni grave, mai ales că COVID-19 decompensează boala de bază."

"Facem așa încât să îi dăm o șansă. Chiar dacă este un pacient în vârstă, acel pacient este mama cuiva sau bunicul cuiva. Fiecare pacient este un univers în sine. Fiecărui pacient trebuie să îi dai o șansă, pentru fiecare om 2-3 zile în plus contează, iar medicii români chiar luptă pentru fiecare viață", încheie medicul Florin Roșu.