Austria a intrat în al doilea val al pandemiei de coronavirus. Vezi anunțul cancelarului Sebastian Kurz

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 13 septembrie 2020, 14:05 Actualitate | Coronavirus


Sebastian Kurz
Foto: ROBERT JÄGER / AFP / Profimedia
Austria a intrat în al doilea val de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive, transmite AFP citată de Agerpres.

De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena.

De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.

”Suntem la începutul celui de-al doilea val”, a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.

Vineri, guvernul austriac a anunţat o înăsprire a măsurilor referitoare la purtarea măştilor şi la adunările publice. Începând de luni, măştilor vor fi obligatorii, pe lângă supermagazine şi mijloacele de transport public, şi în toate unităţile comerciale şi clădirile publice.

Cancelarul Kurz a mai avertizat că, în situaţia în care numărul de cazuri de infectare va continua să crească, guvernul nu exclude noi măsuri. El şi-a exprimat totuşi speranţa că va fi evitată o nouă carantină totală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5334 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    Ne-au depășit! (Duminică, 13 septembrie 2020, 14:09)

    Nyk1 [utilizator]

    La jumătate din locuitorii României, au mai multe cazuri pe cap de locuitor decât noi!
    • +2 (4 voturi)    
      @Nyk1 (Duminică, 13 septembrie 2020, 16:02)

      paonipao [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      In Austria exista 84 decedati (la 1 million de locuitori)din cauza Covid 19 fata de Romania unde sunt peste 200 decedati.
      Romania sta foarte prost la numarul de pacienti ce se pricopsesc(pe langa covid 19 ce ii aduce in spital) cu infectii nosocomiale.
      Acestea devenind fatale pentru pacientii covid 19 internati la ATI.
      Te mai poti uita la numarul de recuperati din totalul de infectati covid 19...42% in Romania fata de 81% in Austria.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by