COVID-19: Datele analizate de un supercomputer ar putea salva multe vieți

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 8 septembrie 2020, 23:28 Actualitate | Coronavirus


Testare coronavirus
Foto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un studiu genetic al pacienților infectați cu COVID-19, efectuat cu ajutorul supercomputerului Summit, ar fi putut marca un pas decisiv către înțelegerea modului în care noul coronavirus declanșează boala, scrie Euronews, citat de Rador.

Summit, aflat la laboratorul național Oak Ridge din Statele Unite, a analizat 40.000 de gene din 17.000 de probe la începutul acestei veri, în încercarea de a înțelege mecanismele virusului, a explicat expertul în inteligență artificială Thomas Smith, într-un articol pe platforma Medium.

Datorită mașinăriei, cel de-al doilea cel mai rapid computer din lume, a fost posibil să analizăm - în puțin peste două săptămâni - 2 miliarde și jumătate de combinații genetice.

Rezultatele au evidențiat faptul că bradikinina, un compus chimic natural care reglează tensiunea arterială, ar putea explica multe fațete ale COVID-19 și unele dintre simptomele sale.

Constatările par să facă lumină asupra motivului pentru care virusul cauzează probleme vasculare la unii pacienți, de la accident vascular cerebral la inflamația pielii sau degetelor de la picioare, și indică noi posibile terapii pentru tratarea celor mai grave simptome ale sale.

În fața unui nou virus și a unei boli necunoscute, autoritățile sanitare și personalul medical au fost forțați să se miște, sub ochii lumii, prin încercări.

La început, virusul părea să se manifeste ca un sindrom respirator - denumirea sa științifică completă este încă Sindromul Respirator Acut Sever 2, SARS-CoV-2 - cu simptome similare cu o răceală sau gripă, iar tratamentele au reflectat acest lucru.

Însă, foarte curând, medicii din prima linie au început să raporteze simptome mai grave: accidente vasculare cerebrale, probleme cardiace, afecțiuni ale pielii și probleme circulatorii, în special la nivelul picioarelor. În unele cazuri, au fost depistate și probleme hormonale.

Profesioniștii din domeniul sănătății au început să-și dea seama că administrarea de oxigen pacienților grav bolnavi sau intubarea acestora - sau activarea protocolului inițial de insuficiență respiratorie - nu duceau întotdeauna la rezultatele dorite.

Evident, în organismul bolnavilor mai exista ceva.

Treptat, semnele au început să indice că cele mai grave cazuri și decese s-au datorat așa-numitei "furtuni de citokine" - o reacție excesivă a sistemului imunitar, capabilă să afecteze organele vitale.

Descoperirile făcute de oamenii de știință care au prelucrat date de la supercomputer au fost publicate în revista "eLife": conform concluziilor lor, o "furtună de bradikinină" - o disfuncție a sistemului vascular care provoacă pierderea vaselor de sânge - ar putea fi la baza problemelor sistemului cardio-circulator.

Însă, cercetătorii au adăugat că nu este nicidecum exclus faptul că cele două "furtuni" sunt "legate intrinsec".

Prin urmare, ipoteza publicată în "eLife" sugerează că ar exista o "furtună de bradikinină" la baza multora dintre cele mai letale simptome ale COVID-19.

Teoria se bazează pe noțiunea acceptată în mod obișnuit că infecția începe cu intrarea virusului în organism prin intermediul receptorilor ACE2 - care se găsesc pe scară largă în nas, dar și în intestine, rinichi și inimă.

Calculatorul Summit a arătat echipei de cercetători că efectele COVID-19 nu se limitează la cele cauzate de colonizarea receptorilor ACE2: deoarece virusul este, de asemenea, capabil să îi manipuleze, determinând organismul să crească răspunsul receptorilor.

Prin urmare, COVID-19 nu se limitează la infectarea celulelor care prezintă deja mulți receptori ACE2, ci deviază în mod activ sistemele corpului, care este apoi convins să le regleze în organele în care acestea sunt prezente de obicei la niveluri scăzute sau medii, inclusiv plămânii, a spus Smith.

"În acest sens, COVID-19 este ca un hoț care se furișează în fereastra deschisă de la etajul al doilea și începe să prădeze casa", a explicat cercetătorul. "Odată ajuns înăuntru, însă, nu se limitează doar să îți ia lucrurile, ci și deschide toate ușile și ferestrele, astfel încât complicii săi să poată intra rapid și să ajute la pradă în mod mai eficient", a adăugat el.

SARS-CoV-2 - au scris cercetătorii - crește nivelurile de ACE2, care scade tensiunea arterială în corpul uman și acționează împotriva unei alte enzime cunoscute sub numele de ACE (care are efectul opus), lăsând ușa deschisă bradikininei.

Bradikinina necontrolată provoacă permeabilitate și dilatare vasculară, precum și hipotensiune arterială, au adăugat oamenii de știință.

Odată ce tensiunea arterială nu este controlată și vasele de sânge își cresc permeabilitatea, organismul se deschide la disfuncționalitate în aproape întregul corp, iar ușile rămân deschise.

Pacienții care suferă de o furtună de bradikinină "se îneacă", deoarece alveolele lor pulmonare sunt acoperite cu o substanță gelatinoasă.

Mulți lucrători din domeniul sănătății au raportat leziuni ale vaselor de sânge ale sistemului respirator și ale altor organe.

Acest lucru ar explica de ce, în unele cazuri, administrarea oxigenului sau conectarea pacienților la aparatele respiratorii a fost inutilă.

Un alt mister al COVID-19 este motivul pentru care unii pacienți au suferit simptome mai severe decât alții, deși sunt cunoscuți factorii de risc precum vârsta, supraponderabilitatea și diabetul.

Inițial, cauza a fost descoperită în factorii genetici, probleme cu microbiota intestinală sau chiar grupa sanguină.

Ipoteza bradikininei ar putea ajuta acum să înțeleagă cine este cel mai expus riscului de a fi grav afectat de virus.

De exemplu, devine din ce în ce mai evident că femeile au mai puține șanse să moară din cauza COVID-19. Cercetătorii consideră că prezența unei proteine (timozina beta-4), care este de două ori mai prezentă la femei decât la bărbați, le-ar putea proteja de unele dintre cele mai grave simptome ale noului coronavirus.
Cercetătorii au sugerat că eforturile de a găsi un tratament pentru simptome ar trebui să se concentreze pe limitarea "furtunilor de bradikinină".

"Experimente ulterioare au identificat mai multe medicamente existente care au potențialul de a fi reutilizate pentru a trata așa-zisa Bradykinin Storm", au scris oamenii de știință.

Un posibil pas următor ar fi efectuarea de studii clinice pentru a evalua eficacitatea acestor medicamente în tratamentul pacienților afectați de COVID-19.

"În plus, înțelegerea modului în care SARS-Cov-2 afectează organismul va ajuta cercetătorii și medicii să identifice persoanele care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta simptome care pun viața în pericol", au concluzionat oamenii de știință.

Euronews
(Preluare Rador)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7818 vizualizari

  • -11 (15 voturi)    
    da, doar ca noi urlam ca tampitii (Marţi, 8 septembrie 2020, 23:51)

    dorin [anonim]

    ... in timp ce "administratia" doarme (pe toata planeta, nu doar in Romania) ...asta spunem de jumatate de an, incepand de la genetica umana ....da' ce mama dracului a fost atat de greu? .... un virus produs in laborator, dar nu numai, are o solutie genetica ori, pentru asta iti trebuie 12 clase ....mamaliga ei de educatie!
  • -4 (6 voturi)    
    Partea plina a paharului (Miercuri, 9 septembrie 2020, 0:28)

    Gigi [anonim]

    Treaba buna cu virusul asta este au cercetat savanții o multitudine de posibilități: insecticide, anticorpi de la cai sau lame , medicamente pt malarie, antioxidanți, quercetina, plasma, albastru de metil, ultraviolete, remdesivir, dexametazona etc Medicina va evolua enorm.
    • -1 (1 vot)    
      Dap (Miercuri, 9 septembrie 2020, 12:25)

      Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui Gigi

      Ceva ce s-ar fi facut demult daca sa zicem Ebola ajungea in lumea civilizata... Nu prea e in regula ca tarile civilizate trec la lupta doar atunci cind nu au incotro.

      A propos... de ce l-ati minusat in halul ala? Din 4 minusuri, nu puteati sa-i dati si o replica ca sa stie ce a gresit?

      E foarte aiurea cind vezi comentarii minusate fara replica. Adica nah, daca n-a zis ceva catastrofal, poate il puteati lasa asa, fara plusuri si minusuri. Ca si pe strada, nu te apuci sa dai plusuri si minusuri la trecatori, ca poate nu e frumos...
  • +5 (7 voturi)    
    fascinant (Miercuri, 9 septembrie 2020, 3:45)

    Jebediah_Sanchez [utilizator]

    E fascinant si incurajator ca exista aceste mijloace tehnologice care ne ofera o intelegere de care altfel am avea parte in ani si ani de zile.

    Asta arata cat de important este sa investim in aceste tehnologii, in cercetare, etc. (Romania, bineinteles, inca investeste in schimbat borduri...)
    • 0 (0 voturi)    
      E noua medicina (Miercuri, 9 septembrie 2020, 12:39)

      Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui Jebediah_Sanchez

      Se folosesc calculatoare pentru modelarea interactiunii organismului cu posibile medicamente. E ceva ce in laborator poate lua ani sau zeci de ani, la nivel de calcul se fac astfel de studii saptaminal.

      Summit e al doilea supercalculator construit ca atare. De fapt e al treilea ca sistem de calcul. Primul e sistemul de calcul distribuit de la foldingathome, care simuleaza inclusiv proteinele virusului astuia. Foloseste calculatoarele donatorilor din toata lumea si e mult peste primul supercalculator (cam de 7 ori mai puternic in momentul asta).

      Medicina a progresat enorm in ultimii 10 ani. Incep sa se intrevada tratamente pentru boli serioase, ca de ex. cancerul.
      • 0 (0 voturi)    
        trebuie folosita tehnologia (Joi, 10 septembrie 2020, 3:54)

        Jebediah_Sanchez [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Panet

        Lucrez in domeniul tehnologiei medicale (nu in Romania, evident) si intr-adevar se fac pasi IMENSI. E trist ca in Romania nici macar nu incape in disuctie ideea de a investi in asa ceva.
  • -1 (1 vot)    
    Aha... (Miercuri, 9 septembrie 2020, 4:23)

    AliB [utilizator]

    Studiul ala a fost publicat in eLife pe 7 iulie...Hai si Romania, calare pe broasca testoasa...
    • 0 (0 voturi)    
      Ideea de baza e chiar mai veche (Miercuri, 9 septembrie 2020, 12:41)

      Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui AliB

      Ideea cu rolul bradikininelor a avut-o un cercetator din Belgia sau Olanda prin primavara. Nu stiu ce s-a intimplat mai departe cu ea.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by