Austria a lansat vineri un sistem de alertă de patru niveluri care clasează riscul COVID-19 în fiecare regiune, permiţându-le autorităţilor să impună un răspuns local adaptat în timpul sezonului rece care urmează, informează dpa, preluată de Agerpres.

Magazin inchis, AustriaFoto: Profimedia Images/Wolfgang Spitzbart/Panthermedia

Harta, care va fi actualizată săptămânal, clasează în prezent cea mai mare parte din teritoriul Austriei în zona verde de risc scăzut. Viena, Graz şi Linz, precum şi districtul vestic Kufstein au fost clasate în zona galbenă de risc mediu.

Guvernul austriac a anunţat că portul măştii va fi obligatoriu pentru toţi vânzătorii şi chelnerii din aceste patru regiuni, în timp ce restricţii pentru evenimente publice sunt de asemenea prevăzute. În prezent, măştile trebuie purtate doar în magazinele alimentare, oficiile poştale şi bănci pe întreg teritoriul Austriei.

Nicio regiune nu a fost clasată în zona portocalie de risc ridicat şi nici în cea roşie de risc foarte ridicat. Includerea în astfel de zone ar atrage după sine restricţii drastice, culminând, la nivelul roşu, cu şcoala de acasă, închiderea turismului şi interzicerea evenimentelor publice.

Această scală în culorile semaforului este elaborată în fiecare săptămână de oficiali în domeniul sănătăţii şi cercetători, în funcţie de o serie de factori ce includ numărul de noi cazuri de contaminare la 100.000 de locuitori înregistrate în săptămâna de dinainte, precum şi numărul de testări, profilul de vârstă al pacienţilor şi succesul în detectarea cazurilor asimptomatice.