Majoritatea ţărilor nu reuşesc să reducă numărul bolilor cronice netransmisibile, aşa cum sunt diabetul şi cancerul, conform unui raport publicat în revista medicală The Lancet, în care se precizează că situaţia a fost înrăutăţită de măsurile anti-coronavirus ce au fost luate de sistemele de sănătate, transmite DPA, preluată de Agerpres.

doctoriFoto: fshoq.com

Doar şase ţări s-au menţinut pe drumul spre reducerea mortalităţii din cauza bolilor cronice netransmisibile, printre care afecţiunile cardiace şi cele respiratorii cronice, cu o treime până în 2030, conform raportului care se referă la angajamentele asumate în 2015 în cadrul Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă.

Cercetătorii susţin că pandemia cu noul coronavirus a "întrerupt serviciile de asistenţă medicală periodică de care au deseori nevoie pacienţii" cronici, care constituie şi principalul grup de risc dacă se îmbolnăvesc de COVID-19.

La nivel mondial au fost diagnosticate 26 de milioane de cazuri de infectări cu noul coronavirus şi peste 863.000 de decese din întreaga lume au fost puse pe seama COVID-19, conform bilanţurilor oficiale consemnate de cercetătorii de la Universitatea John Hopkins.

Însă, bolile netransmisibile rămân cauza a "7 din 10 decese la nivel mondial", ucigând aproximativ 40 de milioane de oameni pe an în întreaga lume, dintre care 17 milioane de decese premature, conform The Lancet, prestigioasa revistă care a tras ultimul semnal de alarmă avertizând că pandemia "a perturbat grav" tratamentul şi prevenţia altor boli.

În luna mai, organizaţia Stop TB Partnership a raportat că un număr suplimentar de 1,4 milioane de oameni ar putea muri de tuberculoză până în 2025, pentru că nu au putut primi asistenţă medicală din cauza măsurilor împotriva noului coronavirus.