Femeile însărcinate internate în spital cu coronavirus sunt mai puțin predispuse în a arăta simptome, dar prezintă un risc mai mare de a fi plasate în terapie intensivă decât femeile neînsărcinate cu vârste similare, arată un studiu, relatează The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

Analiza, care cuprinde 77 de studii realizate la nivel global și publicate în Bristish Medical Journal, a cercetat cazurile a 11.432 de femei însărcinate internate în spital cu suspiciune de Covid-19 sau diagnosticate cu această boală.

Analiza arată că femeile însărcinate ar prezenta un risc crescut de a avea nevoie de internare la secțiile de terapie intensivă decât femeile neînsărcinate cu vârstă similară. Acest lucru ar putea fi atribuit parțial de faptul că sistemul imunitar al mamei este de multe ori compromis pentru a proteja copilul, iar plămânii și sistemul cardiovascular - terenul atacat de coronavirus - sunt deja sub presiune în timpul sarcinii.

Comparativ cu femeile neînsărcinate, dar cu vârstă reproductivă, femeile însărcinate cu Covid-19 sunt mai puțin predispuse să aibă simptome de febră, potrivit studiului.

Aproape două treimi din femeile neînsărcinate internate în spital cu Covid-19 prezintă simptome precum febră, tuse și dificultăți în respirație - dar o mare parte a femeilor însărcinate infectate cu Covid ar putea să nu prezinte simptome, arată cercetătoarea Shakila Thangaratinam, profesor în medicină maternă și perinatală la Universitatea din Birmingham.

Aproximativ 4 din fiecare 100 de femei însărcinate bolnave de Covid au nevoie de terapie intensivă, a spus cercetătoarea.

”Riscul general - riscul propriu-zis în sine este scăzut - dar comparativ cu femeile cu vârstă reproductivă care nu sunt însărcinate, femeile însărcinate par să fie internate un pic mai des la terapie intensivă”.

În conformitate cu populația generală, riscul unor forme severe de coronavirus crește la femeile însărcinate odată cu vârsta, indexul masei coroporale și bolile preexistente.