Copiii care suferă de boli cronice sau au în familie persoane din categorii de risc pot face școala exclusiv online, pentru a evita riscul infectării cu coronavirus. Întrebată, marți seară, la Digi 24, dacă părinţii pot opta pentru şcoala online fără a avea o astfel de situaţie în familie, ministrul Educației, Monica Anisie, a spus că în acest moment normele nu prevăd această posibilitate.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Deocamdată, normele prevăzute de ordinul comun permit părinţilor care au în familie persoane cu un anumit risc la îmbolnăvire să solicite unităţii de învăţământ continuarea învăţării de acasă. Deci copilul poate să continue cursurile în sistem online după ce părintele face o evaluare a stării de sănătate a membrilor din familie”, a declarat Monica Anisie.

Întrebată dacă părintele poate opta pentru şcoala online fără a avea o astfel de situaţie în familie, Anisie a precizat că în acest moment normele nu prevăd această posibilitate: "Acum, în conformitate cu normele pe care le-am aprobat, nu are această posibilitate pentru a opta decât, repet, fie dacă este copilul bolnav şi va fi expus riscului la îmbolnăvire sau dacă în familie există o persoană care s-a putea afla sub riscul accentuării îmbolnăvirii”.

Părinții elevului aflat într-o astfel de situație trebuie să anunțe școala și să prezinte un certificat emis de medicul de familie. "Cei mai mulți au deja aceste certificate, având în vedere că este vorba despre boli cronice”, a susținut Anisie.

Această prevedere este inclusă în ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, care însă poate fi modificat.

  • "Acest ordin comun prevede, însă, posibilitatea ca atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Ministerul Educaţiei să realizeze instrucţiuni în aşa fel încât să putem elimina toate posibilităţile. Atunci când Ministerul Sănătăţii a elaborat aceste norme nu am putut să prevedem chiar toate aspectele şi atunci este un articol în ordinul comun prin care putem să mai oferim şi alte instrucţiuni”, a adăugat ministrul Educației.

Institutul de Sănătate Publică va prezenta în 7 septembrie o evaluare pentru fiecare localitate privind situația cazurilor de COVID-19, iar în funcție de aceasta consiliile de administrație din școli vor decide în care dintre cele 3 scenarii va începe școala, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a spus că în cel mai dorit scenariu - cursuri la școală - sunt primordiale respectarea unei distanțe de 1 metru între elevi, circuite speciale și diferențierea orarului la clasele primare.

Cele 3 scenarii pentru începerea școlii:

  • Scenariul verde (S1) - desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice
  • Scenariul galben (S2) - desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial; excepție fac clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care participă la cursuri zilnic cu prezență fizică (v. scenariul verde).
  • Scenariul roșu (S3) - desfășurarea cursurilor exclusiv online

CITEȘTE ȘI: