Directorul Autorităţii americane a medicamentului (Food and Drug Administration, FDA), Stephen Hahn, este pregătit să accelereze procedura de omologare a unui vaccin împotriva Covid-19, a spus el potrivit Financial Times, relatează Reuters.

Vaccin împotriva COVID-19Foto: ARPIM

Stephen Hahn a spus că agenția sa este pregătită să autorizeze un vaccin înainte ca testele din faza a treia să se încheie, atâta timp cât oficialii sunt convinși că beneficiile sale sunt mai mari decât riscurile, a relatat Financial Times.

Hahn subliniază în acest interviu că nu face acest lucru pentru a-i face pe plac lui Donald Trump şi în măsura în care beneficiile sunt mai importante ca riscurile.

Fără a aduce dovezi, Trump acuza sâmbăta trecută membri ai așa-zisului ”stat profund” care lucrează la FDA că aceștia complică eforturile de a testa vaccinurile anti-Covid pentru a întârzia rezultatele până după alegerile de pe 3 noiembrie, cu scopul de a-i face rău din punct de vedere politic.

A doua zi, FDA anunţa autorizarea în sistem de urgență a folosirii plasmei ca tratament.

”Aprobarea pentru folosirea de urgență nu e totuna cu aprobarea completă”, a spus Hahn la FT, adăugând că decizia sa nu va fi făcută din cauza presiunii politice.

”Aceasta va fi o decizie științifică, medicală, pe bază de date. Nu va fi o decizie politică”, a spus Hahn.

Acesta a spus că cea mai sigură cale pentru ca un vaccin să fie disponibil pentru a fi folosit înainte de finalul testelor de Faza Trei, care include mii de pacienți și care poate dura ani de zile, ar fi emiterea unei autorizații pentru folosire de urgență de câteva grupuri, a relatat FT.