India a raportat duminică 78.761 noi cazuri de coronavirus în 24 de ore, ceea ce reprezintă un nou record mondial, potrivit AFP.

Coronavirus IndiaFoto: Ashish Vaishnav/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Precedentul record fusese stabilit la 17 iulie de SUA, care înregistraseră 77.638 noi contagieri, potrivit datelor coroborate de AFP. India este oficial cea de-a treia ţară cu cele mai multe cazuri de coronavirus, după SUA şi Brazilia, cu 3,5 milioane de persoane infectate cu COVID-19. În total, 63.000 de persoane au murit de această boală în India.

Tristul record intervine la o zi după ce guvernul a anunţat o nouă flexibilizare a restricţiilor adoptate în martie pentru a combate epidemia. Decizia a fost determinată de încercarea de a relansa economia, în condiţiile în care milioane de persoane şi-au pierdut locul de muncă. Ministerul de Interne a anunţat astfel că începând din septembrie adunările de până la 100 de persoane vor fi din nou autorizate pentru evenimentele de tip cultural, sportiv sau politic. (sursa: Agerpres)