Guvernul britanic stârnește noi critici pe tema gestionării pandemiei de COVID-19, după ce şi-a revizuit reglementările în ceea ce priveşte purtarea măştilor în şcolile din Anglia, scrie AFP, citată de Agerpres. În urmă cu doar câteva zile, ministrul Educaţiei, Gavin Williamson, dădea asigurări că măştile nu sunt necesare.

La scoala in vremea pandemieiFoto: Maria Laura Antonelli/AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia

În regiunile unde transmiterea virusului este ridicată, adulţii şi elevii trebuie de acum înainte să-şi acopere faţa atunci când se deplasează în interiorul unităţilor de învăţământ. Cu toate acestea, purtarea măştii nu va fi obligatorie în sălile de clasă, unde se estimează că riscurile sunt mai mici.

În restul ţării, guvernul nu recomandă purtarea măştii, dar lasă unităţile să decidă ''dacă acestea consideră că este adecvat pentru situaţia lor particulară'', a precizat Ministerul Educaţiei într-un comunicat publicat marţi seară.

Această schimbare de poziţie are la bază recomandările OMS exprimate vineri în favoarea purtării măştii de la vârsta de 12 ani ca măsură împotriva transmiterii virusului şi intervine la o zi după o decizie similară luată în Scoţia, fiecare entitate care aparţine Regatului Unit având competenţe în materie de educaţie.

Directorii unităţilor şcolare au insistat pentru utilizarea măştii, susţinuţi de Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie şi de sindicatele din educaţie.

Cu toate acestea, măsura nu-i mulţumeşte nici pe laburişti, care estimează că portul măştii ar trebui să fie generalizat în spaţiile comune ale şcolilor, nici pe o parte dintre deputaţii conservatori.

''Este imposibil să înţelegem de ce acest lucru nu a fost făcut mai devreme'', a spus un deputat conservator citat sub acoperirea anonimatului de The Times. ''Este fiasco după fiasco, schimbare după schimbare'', a spus acesta cu regret.

Un alt deputat conservator, Marcus Fysh, a estimat că guvernul ''se înşală complet''. ''Măştile ar trebui să fie interzise în şcoli'', a scris acesta pe Twitter.

Această schimbare vine după cea referitoare la notarea examenelor, anulate anul acesta din cauza coronavirusului, o controversă care a dus la demisia directorului Ofqual, instituţia care reglementează examenele.

Aceste controverse au subminat credibilitatea ministrului educaţiei, Gavin Williamson. După ce a oferit asigurări în urmă cu doar câteva zile că măştile nu sunt necesare, acesta şi-a justificat decizia afirmând că guvernul ''respectă recomandările ştiinţifice şi medicale cele mai recente''.