Tragedie în Peru: 13 tineri au murit într-o discotecă din Lima, în timp ce încercau să fugă de poliție

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 23 august 2020, 12:06 Actualitate | Coronavirus


Politisti din Peru, incercand sa justifice interventia
Foto: Captura YouTube
O busculadă produsă într-o discotecă din Lima, în Peru, a provocat sâmbătă moartea a cel puțin 13 persoane care încercau să fugă de poliție, în condițiile în care forțele de ordine au intervenit pentru a impune respectarea carantinei, au anunțat duminică autoritățile, citate de AFP.

Circa 120 de persoane participau la o petrecere popularizată pe rețelele sociale, în ciuda interdicției impuse de autorități, care au interzis reuniunile de acest tip în perioada week-end-ului, când poliția a pătruns în clădirea din Los Olivos, un cartier popular din capitala peruviană.

"În fața intervenției poliției, care nu a folosit niciun tip de armă, inclusiv grenade lacrimogene, participanții au încercat să fugă pe unica cale de acces și, în busculadă, s-au trezit prinși între ușă și scări", a afirmat ministerul de Interne, într-un comunicat.

Cel puțin 13 persoane au murit, a precizat șeful poliției, generalul Orlando Velasco. Alte șase persoane sunt rănite, dintre care trei polițiști

Circa 20 de persoane au fost reținute.

Victimele aveau vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, potrivit presei locale.

Unii martori contrazic însă versiunea poliției și spun că forțele de ordine au tras cu gaze lacrimogene în timpul intervenției.

"Se pare că poliția a intrat și a aruncat grenade lacrimogene. Și i-a închis acolo și, aparent, au murit asfixiați", a acuzat o persoană care locuiește pe strada unde a avut loc tragedia, pentru postul de radio RPP.

"Dacă eu am reușit să scap, Dumnezeu știe cum, prietena mea, care era cu mine, a murit în brațele mele", a povestit presei o tânără care participa la petrecere.

Ministrul pentru Femei, Rosario Sasieta, s-a deplasat la locul tragediei și și-a exprimat furia față de proprietarii clubului: "Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, suntem în plină pandemie, există o situație de urgență sanitară. Cer sancționarea dură a proprietarilor discotecii".

Peru este a treia cea mai afectată țară din America Latină, după Brazilia și Mexic, cu 27.453 de decese și 585.000 de cazuri de contaminare, la o populație de 33 de milioane de locuitori.

În fața propagării pandemiei, guvernul a limitat adunările de persoane și a impus o carantină nocturnă de sâmbătă seara până luni dimineața.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6083 vizualizari

  • -5 (17 voturi)    
    Victime (Duminică, 23 august 2020, 12:35)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    Ale COVID.
  • +4 (10 voturi)    
    La noi Politia Locala doarme (Duminică, 23 august 2020, 12:36)

    robyzs [utilizator]

    imagini de Vineri din Iași, zero distanțare sociala, doar unii respecta regulile, alții fac bani: https://www.reddit.com/r/Romania/comments/iez6kq/distanțare_socială_în_weekend_la_barul_cumnatul/
  • -7 (21 voturi)    
    deci (Duminică, 23 august 2020, 12:40)

    cucuveauamov [utilizator]

    ii trecem la victime ale Covidului.
    • +5 (11 voturi)    
      Chiar sunt (Duminică, 23 august 2020, 13:46)

      copci [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Chiar sunt victime COVID, daca nu era pandemia, nu ar fi murit.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by