Un focar de COVID-19 a fost depistat la o grădiniţă privată din Timişoara, unde s-au îmbolnăvit trei copii şi două îngrijitoare. Numărul focarelor active din Timiș a ajuns astfel la şapte.

GradinitaFoto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost finalizate 20 de anchete epidemiologice, alte 27 fiind în derulare, potrivit Agerpres.

La acest moment, în Timiș sunt active 7 focare de coronavirus:

  • la un centru pentru minori din Timişoara - trei cazuri
  • la Spitalul Judeţean Timişoara - 21 de cazuri
  • la trei unităţi economice din judeţ - cu opt, patru, respectiv 15 cazuri confirmate
  • la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş - 19 cazuri
  • la o grădiniță privată din Timișoara - trei copii şi două îngrijitoare.