OMS: Persoanele tinere asimptomatice sau cu simptome ușoare răspândesc coronavirusul

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 18 august 2020, 11:50 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Japonia
Foto: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia
Răspândirea noului coronavirus în regiunea Asia-Pacific are loc din ce în ce mai mult prin intermediul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani care nu ştiu că sunt infectate pentru că sunt asimptomatice sau prezintă simptome uşoare, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit dpa și Time, citate de Agerpres.

Deoarece mulţi tineri sunt asimptomatici sau au simptome uşoare de COVID-19, ei transmit fără să ştie virusul altora, a declarat, la Manila, Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de Vest.

„Acest lucru creşte riscul răspândirii virusului la persoanele cele mai vulnerabile, la vârstnici, bolnavi cronici, oameni care locuiesc în zone urbane dens populate şi în cele rurale izolate”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă online.

„Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a opri virusul să ajungă în comunităţile vulnerabile”, a adăugat el.

Regiunea Pacificul de Vest, care cuprinde 27 de ţări din Asia şi Pacific, a confirmat până în prezent peste 400.000 de infectări cu noul coronavirus şi aproape 9.300 de decese, conform OMS.

Cazurile reprezintă 2,3% din infecţiile la nivel global. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat că ţările din Asia-Pacific au intrat „într-o nouă fază a pandemiei” în care guvernele adoptă noi tactici şi strategii care reduc la minim perturbarea vieţii oamenilor şi a economiilor, în timp ce iau măsuri împotriva răspândirii COVID-19.

„Mulţi detectează acum focare mai repede şi le răspund mai rapid cu intervenţii mai direcţionate şi o abordare agilă, care readuce sănătatea societăţilor şi economiilor în acelaşi timp”, a adăugat Kasai.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1286 vizualizari

  • -3 (9 voturi)    
    tinerii = oameni sanatosi - neafectati de COVID (Marţi, 18 august 2020, 12:08)

    Boham [utilizator]

    nu inteleg aceasta postura acuzatoare sidenigratoare pt tineri doar pt ca tinerii NU sufera din cauza COVID

    majoritatea celor infectati nici macar nu stiu ca au covid
    • +3 (5 voturi)    
      Nu e denigrare e fapt (Marţi, 18 august 2020, 12:22)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Boham

      urmand ca sa se ia masurile corespunzatoare de cei care gandesc: masca, distantare (in special de cei vulnerabili), spalat des, dezinfectii etc
    • +3 (5 voturi)    
      Este evident de ce nu intelegi ! (Marţi, 18 august 2020, 12:31)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Boham

      Cred ca este inutil sa recitesti articolul daca nu ai inteles din prima, e pierdere de vreme !

      PS. Mai bine fa ceva ce-ti place !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by