Coronavirus Cehia: Masca de protecție redevine obligatorie în unele spații publice de la 1 septembrie

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 17 august 2020, 16:44 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Cehia
Foto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia
Guvernul ceh a anunţat luni că purtarea măştii de protecţie va deveni din nou obligatorie de la 1 septembrie în mijloacele de transport public şi în multe spaţii închise, o decizie luată în urma înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus şi în aşteptarea unei toamne dificile, transmite Reuters.

Cehia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au impus purtarea măştilor în majoritatea locurilor publice, în martie, dar a ridicat gradual măsura odată ce numărul de infectări a scăzut la sfârşitul primăverii. Acestea se află însă acum pe o tendinţă de creştere.

„Considerăm că aceasta este o măsură de prevenţie având în vedere că ne aşteaptă, probabil, o toamnă complicată, mai ales după 1 septembrie (începerea noului an şcolar - n. red.), când va fi multă interacţiune”, a precizat ministrul sănătăţii, Adam Vojtech.

Noile reguli prevăd că masca va trebui purtată în magazine, în spaţiile comune din şcoli şi în clădiri publice, chiar dacă nu şi la locurile de muncă sau în restaurante şi baruri.

Guvernul a mai decis să reducă de la 14 la 10 zile perioada de carantină pentru contacţii unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Cehia, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a raportat până acum în jur de 20.000 de cazuri de COVID-19, dar numai 397 de decese, o cifră foarte scăzută prin comparaţie cu multe alte state europene.

În prezent, în Cehia există 5.816 de cazuri active, cel mai ridicat bilanţ consemnat până acum, însă numărul persoanelor care necesită tratament în spital a continuat să scadă. Duminică erau spitalizaţi 104 pacienţi cu COVID-19.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1242 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by