Italia va face "sacrificiile necesare" pentru a garanta deschiderea şcolilor în septembrie - ministrul Sănătăţii

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 17 august 2020, 14:59 Actualitate | Coronavirus


Testare coronavirus
Foto: Utrecht Robin/ABACAPRESS.COM / Abaca Press / Profimedia
Italia, care încearcă să oprească o nouă explozie a cazurilor de coronavirus, va face "sacrificiile necesare" pentru a garanta deschiderea şcolilor la mijlocul lunii septembrie, a afirmat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, îngrijorat de înmulţirea contaminărilor în rândul tinerilor, scrie AFP.

"În mai puţin de o lună, trebuie să redeschidem şcolile şi universităţile în deplină siguranţă. Şi nu putem să greşim (...) Acest lucru va depinde de comportamentul nostru, iar toată lumea, începând cu tinerii, trebuie să fie conştientă de asta", a declarat Speranza într-un interviu apărut luni în cotidianul La Repubblica.

Într-o ordonanţă semnată duminică seară, ministrul a dispus închiderea discotecilor şi a tuturor locurilor de distracţie nocturne, impunând de asemenea purtarea măştii seara în spaţiile publice aglomerate.

"Este un sacrificiu, dar este inevitabil pentru a face faţă provocării reprezentate de deschiderea şcolilor" la 14 septembrie, a spus ministrul. "Din păcate, trebuie să ţinem cont de un fapt: vârsta medie a persoanelor infectate în ultimele săptămâni a scăzut spectaculos (...) De aceea şi necesitatea de a transmite un semnal", a adăugat el.

Speranza a spus că nu vrea să îi "criminalizeze pe tineri". "Dimpotrivă, eu le cer lor o mână de ajutor: sprijiniţi-ne pentru a ţine contagiunea sub control", a afirmat el.

În contextul ameninţării unei noi explozii a pandemiei în mai multe ţări din Europa, Italia, încă relativ ferită, încearcă să limiteze acest nou val şi a aşteptat să se încheie "Ferragosto", weekendul intangibil din jurul datei de 15 august, pentru a anunţa aceste măsuri.

Prima ţară din Europa care a fost lovită de pandemie, Italia a înregistrat până acum 254.000 de cazuri de COVID-19 şi peste 35.0000 de morţi. După o izolare severă de două luni în martie şi aprilie, apoi o relaxare lentă a restricţiilor, Italia nu şi-a mai redeschis şcolile.

"Situaţia din Italia este net mai bună decât cea din majoritatea ţărilor europene, astăzi fiind înregistrate mai puţin de 500 de cazuri (zilnice), comparativ cu 3.000 în Franţa şi Spania. Însă tendinţa de reînmulţire a contagiunilor ne obligă să ridicăm, fără alarmism, nivelul de atenţie", a spus Speranza.

"Nu putem eşua în privinţa şcolilor, iar fiecare măsură şi fiecare sacrificiu cerut se fac cu gândul la deschiderea şcolilor, care va marca adevăratul sfârşit al izolării", a adăugat el. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















675 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by