Olanda a emis sâmbătă noi alerte pentru călătoriile în Spania, Franţa şi Belgia vecină, în urma creşterii numărului cazurilor de COVID-19 înregistrate în aceste ţări, informează agenţia DPA.

Testare Covid-19Foto: Sumit Sanyal/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Autorităţile olandeze recomandă în special evitarea călătoriilor în capitalele Franţei şi Belgiei, Paris şi Bruxelles, în zona oraşului francez Marseille şi în insulele spaniole Ibiza şi Mallorca.

De asemenea, persoanele care vin în Olanda din cele trei ţări menţionate vor trebui să rămână 14 zile în autoizolare la domiciliu. România se află de asemenea în zona portocalie (zonă de risc ridicat), pentru care Olanda recomandă evitarea călătoriilor, cu excepţia celor strict necesare.

"Autorităţile olandeze continuă să recomande ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile persoanelor care se deplasează/revin din state incluse în zona portocalie, aşadar inclusiv cetăţenilor care se deplasează din România.

Ca măsură suplimentară, autorităţile olandeze au anunţat colectarea datelor de contact ale persoanelor care vin din zonele de risc. De asemenea, autorităţile olandeze vor efectua controale pentru a verifica respectarea măsurii de autoizolare'', a precizat luni MAE român într-un comunicat. (sursa: Agerpres).