Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) a decis, luni, ca purtarea măştii de protecţie să devină obligatorie în zona pietonală a Centrului Vechi al Capitalei, în pieţe, târguri, staţii STB şi CFR, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bucureşti. Decizia CMSU se aplică de marți.

Lume in Centrul VechiFoto: Hotnews

„S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii de protecţie pe toată durata zilei în zona delimitată ca fiind Centrul Vechi, în toată zona pietonală. S-a decis obligativitatea purtării măştii de protecţie în pieţe, în târguri şi în expoziţii, pe toată durata desfăşurării expoziţiei, târgurilor de către toate persoanele. S-a hotărât purtarea obligatorie a măştii în staţiile STB, în gări, staţii CFR, peroane, autogări, staţii de auto, taximetre”, a spus purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului - Municipiul Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă.

Organizatorii de evenimente, obligați să pună la dispoziţia publicului măşti de protecţie

Ea a informat că s-a stabilit pentru organizatorii de evenimente sau spectacole obligativitatea de a pune la dispoziţia publicului măşti de protecţie. De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că s-a decis obligativitatea participanţilor la evenimente, la spectacole de a purta măşti de protecţie pe toată durata respectivelor manifestări, de la accesul în zonă şi până la ieşirea din aceasta.

Stancu-Ţipişcă a menţionat că hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

În altă ordine de idei, ea a anunţat că, în urma unei alte hotărâri a CMSU de luni, şi CFR va face parte din CMSU.

„A dorit CFR-ul să fie membru cu drepturi depline în acest comitet, pentru că şi ei contribuie (...) la măsurile pentru prevenirea răspândirii epidemiei de COVID şi nu s-a opus nimeni ca CFR să fie membru de drept în acest comitet”, a adăugat Mariana Stancu-Ţipişcă.

Citește și: Purtarea măștii ar putea deveni obligatorie în Centrul Vechi din București. Viceprimar: Măsura pentru 30 de zile și doar în zona pietonală