Autorităţile norvegiene au anunţat că încearcă în continuare să contacteze pasagerii care au participat la două croaziere în zona arctică, după ce mai mulţi membri ai echipajului şi persoane aflate la bord au avut rezultate pozitive la testul pentru COVID-19, scrie The New Daily, preluat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Patru membri ai echipajului de pe MS Roald Amundsen au fost spitalizaţi vineri, când nava a ajuns în portul Tromsoe şi ulterior au fost diagnosticaţi cu boala respiratorie. De asemenea, alţi 32 dintre cei 158 de membri ai personalului au avut rezultate pozitive.

În timp ce echipajul a fost pus în carantină pe navă, cei 178 de pasageri care au sosit vineri au fost lăsaţi să debarce înainte de a avea rezultatele testelor. Acest lucru a declanşat o operaţiune complexă a autorităţilor, care încearcă să îi localizeze pe pasageri pentru a opri o eventuală răspândire a virusului în comunitate.

Până în prezent, patru dintre cei 387 de pasageri care au participat în două croaziere separate, începând cu 17 iulie, au avut rezultate pozitive la test, a transmis Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) şi municipalitatea Tromsoe.

„Ne aşteptăm să identificăm mai multe infecţii legate de acest focar”, a declarat Line Vold, un reprezentant al FHI, adăugând că pasagerilor li s-a cerut să intre în auto-izolare.

Hurtigruten Line, proprietarul vasului MS Roald Amundsen, precum şi a altor 15 nave, a devenit la jumătatea lunii iunie, prima companie care a reluat croazierele, după trei luni de blocaj din cauza pandemiei.

Un purtător de cuvânt al FHI a declarat, duminică, că tuturor pasagerilor de pe vasul de croazieră li s-au transmis mesaje.

Dintre membrii echipajului testați pozitiv, 32 erau din Filipine şi restul de naţionalitate norvegiană, franceză şi germană.