Purtarea măștii va fi obligatorie și în Vrancea, în spațiile deschise aglomerate. De când se aplică măsura

de D.D.     HotNews.ro
Vineri, 31 iulie 2020, 16:07 Actualitate | Coronavirus


Masca medicala
Foto: Hotnews
Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise aglomerate din judeţul Vrancea, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea a adoptat o hotărâre în acest sens, potrivit prefectului Gheorghiţă Berbece. Până pe 3 august primarii trebuie să stabilească exact zonele în care se aplică măsura.

"Joi, în cadrul şedinţei CJSU Vrancea, s-a adoptat o hotărâre prin care se impune, printre altele, şi purtarea corectă a măştilor de protecţie în exterior, în zonele aglomerate, în spaţii clar definite şi stabilite de către fiecare UAT în parte. Mai concret, primarii, în Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor întocmi o listă a spaţiilor în aer liber unde purtarea măştilor în aer liber este obligatorie şi vor aduce la cunoştinţa comunităţii această măsură, prin afişarea la loc vizibil", a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul Gheorghiţă Berbece.

Primarii au termen până pe 3 august pentru a transmite lista spaţiilor în care purtarea măştilor în aer liber este obligatorie.

Conform hotărârii CJSU Vrancea, măştile vor fi purtate obligatoriu în pieţele agroalimentare, oboare, târguri, talciocuri, pieţe, piaţete, grădini publice, parcuri, zone de agrement, în staţiile de aşteptare pentru transportul în comun, staţiile CFR, pe peroane şi în autogări. De asemenea, măştile vor fi purtate obligatoriu şi în parcările magazinelor şi spaţiilor comerciale, supermarket-uri şi hipermarket-uri, precum şi în curţi ale lăcaşurilor de cult şi la procesiunile religioase, respectiv înmormântări sau pelerinaje.

În Vrancea au fost raportate vineri 14 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total al cazurilor de COVID-19 din judeţ ajungând la 1.702. Numărul pacienţilor internaţi în spital este de 158, dintre care şapte la secţia ATI, patru la Focşani şi trei la Adjud.

Potrivit prefectului, în judeţ nu există la acest moment focare de COVID-19 care să impună carantinarea unor localităţi sau comunităţi.

"Nu avem deocamdată localităţi pentru care să impunem carantinarea întregii localităţi. Municipiul Focşani este cel mai expus. Aici avem cel mai mare număr de cazuri şi e firesc. Prin dinamica activităţilor profesionale şi de divertisment, de petrecere a timpului liber, cetăţenii sunt predispuşi la îmbolnăvire, mai ales atunci când nu respectă măsurile de protecţie", a mai afirmat prefectul Gheorghiţă Berbece.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by