Masca de protecţie va fi obligatorie în spațiile deschise și în județul Prahova. Decizia este valabilă pentru toţi care locuiesc sau tranzitează judeţul, cu excepţia copiilor cu vârste sub cinci ani şi se aplică în două intervale orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00.

Foto:

"Purtarea măştii, astfel încât să acopere nasul şi gura, va fi obligatorie, în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. Exceptaţi de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, a anunţat Prefectura Prahova joi, la finalul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, scrie News.ro.

Măsura intră în vigoare la 1 august, începând cu ora 7.00.

Spaţiile şi intervalele orare au fost stabilite la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane între orele şi în locurile unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară, conform legii, menţionează sursa citată.

În judeţul Prahova au fost confirmate, de la începutul pandemiei, 31 de focare de coronavirus, 11 dintre acestea fiind încă active. Trei dintre focare au fost depistate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unul la Spitalul de Psihiatrie Voila, unul în satul Gornet, care se află în carantină până săptămâna viitoare, marţi, iar alte şase la firme cu diverse domenii de activitate. În cele 11 focare 183 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-COV-2 la prima testare.