Transportul pacienților cu COVID-19 din România se face cu ambulanțe, dar fără izoletă, spre deosebire de începutul epidemiei. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat pentru Europa Liberă că izoleta nu mai este folosită în prezent la transportarea pacienților cu COVID-19. Alis Grasu susține că Ambulanța București nu a fost vreodată dotată cu izolete.

Izoleta romaneascaFoto: MApN

În lupta împotriva epidemiei de coronavirus, un prim element distinctiv a fost apariția izoletei. Echipamentul asigura transportarea persoanei suspecte de coronavirus într-un mediu izolat pentru a se evita răspândirea virusului. Ministerul Apărării Naționale a anunțat pe 20 martie că a dezvoltat prima izoletă 100% românească, un produs care, potrivit Ministerului, "îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infectate".

Izoleta românească urma să intre în producție.

Situația s-a schimbat după doar câteva luni. Fără să fie anunțat în mod oficial, izoleta nu mai este obligatorie în transportul bolnavilor de COVID-19. Ea a dispărut discret din peisajul legat de coronavirus.

"La început era obligatorie transportarea cu izoleta la spital a pacienților cu COVID-19. Acum nu mai este, pentru că numărul pacienților este mare. La început era, da. Izoleta nu mai este obligatorie, pentru că nu avem. Ne-ar trebui sute de izolete sau zeci de izolete într-un oraș ca să putem transporta pe toți. Nu putem aștepta după izoletă. Nici în alte țări nu o folosesc, s-a folosit la început, când erau cazurile puține", a declarat, pentru Europa Liberă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că ambulanțele se nebulizează, se dezinfectează și li se șterg suprafețele. Acest lucru se întâmplă după fiecare cursă, dar nu în cazul tuturor ambulanțelor care transportă pacienți COVID-19.