Trei preoţi şi o angajată de la Biserica Greci din municipiul Buzău au fost confirmaţi cu COVID-19, fiind primul focar de coronavirus dintr-o biserică din acest judeţ, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Trei dintre cele patru persoane confirmate cu COVID 19 de la Biserica Greci, un important lăcaş de cult din municipiul Buzău, sunt internate în spital, iar a patra este în izolare la domiciliu.

Este prima biserică din judeţul Buzău unde este declarat focar de coronavirus.

Un alt preot din localitatea Săruleşti a mai fost confirmat până acum cu COVID-19, el fiind externat vindecat.

În judeţul Buzău, au fost raportate luni 26 de noi cazuri de coronavirus, la pacienţi cu vârste între 11 luni şi 73 de ani. Judeţul a ajuns la un total de 1181 de cazuri de la debutul pandemiei, cu 654 de persoane vindecate şi 34 de decese.