Spitalul "Victor Babeş” Craiova a început testarea întregului personal. 26 de angajați au COVID-19 / Manager: "Totul a plecat de la un medic revenit din concediul pe litoral”

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 26 iulie 2020, 14:34 Actualitate | Coronavirus


Testare coronavirus in Romania
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova a decis testarea întregului personal, iar în ultimele zile alţi 19 angajaţi au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, bilanțul ajungând la 26 de angajați infectați. Managerul unității medicale, Adina Turcu, susține că majoritatea cazurilor au fost determinate de concediul de odihnă și dă exemplul unui medic revenit din concediul de 12 zile pe litoral.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş” din Craiova, Adina Turcu, a declarat pentru agenția Agerpres că până acum au fost testaţi 240 dintre cei 555 de angajaţi şi a decis să fie toţi testaţi, având în vedere creşterea gradului de transmitere intracomunitară, faptul că mulţi au fost plecaţi în concediu de odihnă, precum şi perioada mare de când sunt permanent în contact cu pacienţi infectaţi.

Manager: Majoritatea cazurilor, după părerea mea, au fost determinate de concediul de odihnă
  • "De vinerea trecută, de când s-au confirmat cei 7 - personal TESA şi asistenţi -, noi am testat 240 de persoane şi au mai fost depistate pozitiv încă 19 persoane, tot din rândul personalului TESA şi cadrelor medicale. Am testat din toate birourile de unde au fost ceilalţi, adică tot personalul. Nu avem niciun medic pozitiv. Majoritatea sunt acasă, 90% sunt asimptomatici.
  • Noi suntem 555 de angajaţi şi suntem cu testarea la jumătate. Deci, ne-am propus să testăm tot personalul spitalului, pentru că am considerat că aceasta este o metodă bună, pentru a vedea ce se întâmplă şi la ce stadiu suntem. Am făcut o testare pentru noi, am testat pe toată lumea de acasă şi ne aşteptăm să mai apară, pentru că este transmitere comunitară foarte mare, plus că în ultimele două săptămâni, mare parte din personal a fost plecat în concediu de odihnă, nu am avut cum să le interzicem.
  • Majoritatea cazurilor, după părerea mea, au fost determinate de concediul de odihnă, dar oamenii sunt după 4 luni de muncă, sunt foarte obosiţi, la majoritatea le-am făcut cerere de rechemare din concediu, însă sunt cazuri pe care nu le pot refuza”, a afirmat Adina Turcu pentru Agerpres.
Ea a susținut că activitatea spitalului se desfăşoară normal, iar dintre cei 26 de "pozitivi”, doi sunt deja la un test negativ şi mai au câteva zile şi revin la serviciu.

"De pe fiecare secţie a fost o tură din care am avut contaminaţi. Nu am avut niciun medic contaminat dintre cei care lucrează cu pacienţii COVID-19. Este un singur medic, dar care, prin specialitatea pe care o are, nu a intrat la pacient COVID, însă femeia a venit de la mare după 12 zile. A fost în concediu de odihnă şi s-a contaminat acolo”, a mai spus managerul.

Adina Turcu a insistat că Spitalul "Victor Babeş” din Craiova dispune de toate dotările necesare pentru protecţia personalului şi a pacienţilor, iar în 5 luni niciun angajat nu s-a contaminat.
  • "După 5 luni, avem acum 26 de cazuri din 555 de angajaţi care au luat contact cu 654 de pacienţi care ne-au trecut pragul. Practic, oamenii ăştia intră de 7 ori pe zi în contact cu ei. Pe de altă parte, nu ştiu eu cu cine stă fiecare în casă, cu cine ia contact şi aşa mai departe, pentru că pot veni infectaţi de acasă. Dar asta este, trebuie să ni le asumăm noi, ce putem să facem?!
  • Vreau să se înţeleagă că aici chiar am avut toate dotările, toate materialele necesare, iar de 5 luni de zile nu s-a infectat niciunul. Dar este transmitere comunitară, vin cu infectarea de acasă şi probabil mai iau şi de la pacienţi, este şi la ei rutină, e oboseală, mai lasă garda jos, avem persoanele infectate de la căminul de bătrâni, am adus toţi asimptomaticii de acasă, este contact, este expunere.
  • Din punctul mei de vedere, noi ne-am făcut datoria, au materiale de protecţie, au dezinfectant, au absolut tot, de 5 luni nu le-a lipsit nimic. Este totuşi un spital de boli infecţioase. Şi mie mi-ar fi convenit să nu avem niciun caz”, a mai afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova.
În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova sunt internaţi 155 de pacienţi, din care 10 sunt la ATI.

Libertatea: Surse din spital vorbesc de un număr dublu de infectați

Potrivit Libertatea, surse medicale din unitate vorbesc însă despre un număr dublu de infectați în rândul personalului.

"38 de angajați, medici, asistente și mai mulți angajați de birou sunt confirmați ca infectați. Am fost trimiși în izolare acasă, dar nu suntem testați. Se dorește ascunderea focarului”, a declarat pentru Libertatea un angajat al spitalului, sub protecția anonimatului.

Managerul spitalului, Adina Turcu, a declarat pentru Libertataea că, de fapt, "totul a plecat" de la medicul revenit din concediul pe litoral.
  • "Totul a plecat de la întoarcerea unui medic din concediul petrecut pe litoral. Acest medic are specilizare ORL și nu a intrat în contact cu bolnavii internați.
  • A venit din concediu bolnav, după care alți 4 angajați din departamentelele de suport au ieșit pozitivi la testele făcute pentru a pleca în Grecia în vacanță. Am trecut la testarea întregului personal și pe măsură ce au început să vină rezultatele, a început să crească și numărul celor infectați”, a spus Adina Turcu pentru Libertatea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















16867 vizualizari

  • +22 (34 voturi)    
    Romani idioti! (Duminică, 26 iulie 2020, 14:46)

    Marionette [utilizator]

    Cei care fac teste sunt ori idioti ori sfatuiti de politicieni. O regula de baza este ca tot personalul spitalelor sa fie testat o data la 2 saptamani.
    Pentru ca vedem ca 50% dintre cei imbolnaviti sunt imbolnaviti in spital.
    La noi cretinii exact asta evita!
    • -3 (19 voturi)    
      Tare, sau ce ? (Duminică, 26 iulie 2020, 17:52)

      programatorul_buclucas [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      Deci avem focare de infectie prin toate spitalele din tara, iar sovieticii astia de la guvernare mai vor sa ne interneze cu forta. Si ce facen daca testul e fals-pozitiv ?
      Cine isi asuma faptul ca eu sunt internat acolo fortat si supus unor cantitati mari de virus si mai stiu eu ce alte bacterii ?
      La noi in tara ti-e frica sa te testezi, pentru ca daca iesi pozitiv, esti terminat.
      Succes PNL-ului, abea astept sa vad cum o sa decimati populatia romaniei prin lipsa unei strategii eficiente de combatere a pandemiei.
    • -5 (9 voturi)    
      regula asta nu exista in tari bananiere ca romania (Duminică, 26 iulie 2020, 21:55)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      daca aia nu mergeau in vacanta in Grecia, acest medic infecta tot spitalu
    • +3 (7 voturi)    
      Nici medicii nu mai cred. (Luni, 27 iulie 2020, 7:50)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      :)))))))))) In privinta increderii e total scapata de sub orice control.
  • +19 (25 voturi)    
    Daca faceti 100 pe zi nu mai terminati niciodata (Duminică, 26 iulie 2020, 14:50)

    UnOarecare [utilizator]

    Trebuie testati toti in aceiasi zi
  • +31 (43 voturi)    
    adevar (Duminică, 26 iulie 2020, 15:17)

    pragmatism [utilizator]

    Aceasta "mare manager", Adina Turcu, este de meserie dentist si cea mai mare calitate este aceea ca madam este fosta nevasta a "marelui" poitician local, Claudiu Manda!!! Se stie ca ex-nevasta lui Manda a petrecut weekend-ul trecut pe Clisura Dunarii, la Dubova, cu multi angajati ai Spitalului. De acolo, s-au infectat pe capete si sefimea din TESA si multe asistente! Medicii n-au fost la sindrofie pt ca n-o suporta pe dentista cocotata in frunte! De aceea, niciun medic NU este infectat!!!! HN ... faceti o ancheta jurnaistica profesionista a acest spital!!!
    • +15 (17 voturi)    
      re (Duminică, 26 iulie 2020, 18:40)

      gewurtztraminer [utilizator] i-a raspuns lui pragmatism

      Am auzit-o vorbind. Agramata si cla rfara mare scaun la cap. Auch. Prin comparatie inaintea ei vorbise managera de la un spital din Brasov. La ani lumina mesajul si exprimarea. Si exprimarea cam spune multe despre un om. Sunt sigur turcu asta nu are ce cauta in fucntia in care e. E foarte foarte trist.

      chiar ar merita sapat la asta
    • +5 (9 voturi)    
      Iata-i in hora Covid (Duminică, 26 iulie 2020, 19:19)

      lq [anonim] i-a raspuns lui pragmatism

      Iata-i aici cu ceva vreme in urma, in hora Covid-19 din curtea aceluiasi spital, pe aceleasi cadrele medicale infectate acum:
      https://www.gds.ro/Local/Dolj/2020-04-09/hora-dedicata-de-cadrele-medicale-de-la-v-babes-unui-pacient-vindecat-de-covid/
  • +11 (15 voturi)    
    Cand un medic (Duminică, 26 iulie 2020, 18:12)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    Se infecteaza de la un pacient in spital este vorba de neglijenta (da, poate fi cauzata de oboseala sau de lipsa echipamentului DAR este neglijenta, chiar daca are circumstante atenuante) sau de un act criminal (cand pacientul ii stranuta medicului in fata, intentionat).

    Cand insa un medic se imbolnaveste pe litoral si apoi aduce boala in spital, este vorba de incompetenta pe langa neglijenta. Ca medic TU INSUTI trebuie sa stii sa te feresti.
  • +15 (23 voturi)    
    jale (Duminică, 26 iulie 2020, 18:45)

    vodatepes [utilizator]

    E jale. Cei mai multi bolnavi sunt in institutiile statului la personalul din aceste institutii vezi spitale, azile , primari , DSP, protectia minorilor, politie, jandarmi. A facut cineva asa un calcul cati sunt din totalul de infectati? Acum inchid orasul Faget unde majoritatea infectatilor sunt angajati ai spitalului. Pai ce pretenti sa ai de la mamaia de la tara cat timp se imbolnavesc aia care spun ca sunt cei mai avizati in fata pericolului. Alo guvernul invatati pa aia din spital sa respecte regulile si apoi populatia. Avem o situatie penibila. Ai sanse mai mari se te imbolnavesti daca mergi la spital decat pe plaja la mare la Mamaia.
    • +9 (13 voturi)    
      Dupa ce treci de aparente (Duminică, 26 iulie 2020, 20:11)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Te trezesti cu adevarul in brate: aia de la DSP sunt niste imbecili adevarati, astia din spitale se califica cu greu la nivelul felcerilor. Exista exceptii, dar cate 4-5 pe judet :))
    • +4 (10 voturi)    
      ce ne spune statistica (Luni, 27 iulie 2020, 0:18)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      ca cca. 20-25% din numarul infectatilor sunt cadre medicale. Cu cat te duci mai spre Est, spre Rusia cu atat creste procentul de cadre medicale infectate.

      Cred ca GCS are o evidenta exacta la aceasta ora - ceea ce am scris eu mai sus era valabil prin aprilie - dupa care aceasta informatie a cam disparut - acum nu stiu daca de rusine sau...

      ce poti sa ceri de la omul aflat pe strda cand cadrele medicale se infecteaza dar nu datorita lipsei de echipamente de protectie ci....

      astia suntem si asta este sistemul medical din RO
  • -4 (10 voturi)    
    Sa inchida litoralul (Luni, 27 iulie 2020, 0:20)

    Victtor [utilizator]

    Nu avem nevoie de litoralul romanesc. Sa il inchida de tot.
    • +6 (14 voturi)    
      Sa inchida, nu zic (Luni, 27 iulie 2020, 1:40)

      maiorulmura [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

      la fel si cu spitalele se pare
  • +1 (7 voturi)    
    Daca facea concediul la Palatul Victoria .... (Luni, 27 iulie 2020, 8:28)

    KWI:27.02.2020:OSimplaRaceala [utilizator]

    ... nu se imbolnavea. Sau la Party-ul lui Rares. Sau la Vila Florica.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by