Alți doi angajați ai Direcției de Sănătate Publică București au fost diagnosticați cu COVID-19. Ei sunt colegi de birou ai medicului infectat cu coronavirus în această săptămână. Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, DSP București are 70 de angajați din 250, cât ar fi necesar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă că rezultatele testelor celor 5 contacți direcți, colegi de birou, ai medicului de la DSP București infectat cu coronavirus arată că încă două persoane au fost depistate cu COVID-19.

Cele două persoane se află izolate la domiciliu încă de luni, sunt asimptomatice și vor fi internate în cursul zilei de astăzi într-o unitate de specialitate, menționează Ministerul Sănătății.

Instituția mai spune că în clădirea din strada Avrig s- au realizat operațiuni de dezinfecție și nebulizare.

Întrebată, recent, în contextul unui caz similar într-o instituție publică, de ce nu sunt testați și colegii de birou ai celui confirmat cu COVID-19, șefa DSP București, Oana Nicolescu, susținea că sunt testați doar contacții cărora le apar simptome.

Primul caz de COVID-19 la DSP București a fost anunțat joi, fiind vorba despre un medic. Anunțul a fost făcut atunci de ministrul Sănătății, care spunea că a mers la DSP București pentru a vedea care este starea celorlalți angajați. El a adăugat că DSP București are 70 de angajați din 250, cât ar fi necesar.

O echipă de la Ministerul Sănătății va evalua, în zilele următoare, situația de la DSP București, mai spunea Nelu Tătaru.