O persoană aflată în stare de arest preventiv în cursul urmăririi penale, custodiată de un centru de reţinere şi arestare preventivă, confirmată cu Covid-19 de reţeaua sanitară publică şi tratată, până în prezent, într-un spital public de suport, a fost transferată temporar la Penitenciarul - Spital Bucureşti - Jilava, în vederea continuării tratamentului.

PenitenciarFoto: Sindicatul Național SINPEN 2016 Constanta

„Având în vedere recomandarea reţelei sanitare publice de continuare a protocolului clinic în penitenciar-spital, acest caz a fost preluat de personalul specializat al Penitenciarului - Spital Bucureşti - Jilava. Pacientul va beneficia de conduita terapeutică stabilită în colaborare cu structurile din subordinea Ministerului Sănătăţii, unitatea penitenciar-spital, în cadrul căreia există o secţie de boli infecţioase, fiind prevăzută în planurile de măsuri ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ca unitate suport pentru gestionarea formelor medii şi uşoare de infectare cu noul coronavirus”, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), conform Agerpres.

În prezent, nu există situaţii în care, la nivel de sistem, în urma testelor dispuse de Direcţiile de Sănătate Publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2, arată ANP.