Premierul belgian Sophie Wilmes a anunţat joi înăsprirea, începând de sâmbătă, a măsurilor în faţa înmulţirii cazurilor de coronavirus, prin introducerea obligaţiei de a purta mască "în orice loc care e foarte frecventat", cum ar fi pieţe, străzi comerciale, hoteluri, restaurante şi cafenele, relatează AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Masca era deja obligatorie din 11 iulie în transportul în comun, în magazine, în cinematografe, în lăcaşurile de cult sau în muzee şi biblioteci.

Zonele "extrem de frecventate" unde va trebui de acum să se poarte mască vor fi definite de autorităţile locale.

În ceea ce priveşte hotelurile, cafenelele şi restaurantele, purtatul măştii nu va fi obligatoriu la masă.

În schimb, clienţii vor trebui să comunice o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru a permite a monitorizare în caz de contaminare.

Mai general, "trebuie să fim capabili să enumerăm persoanele pe care le-am văzut în ultima săptămână", a afirmat Sophie Wilmes în cadrul unei conferinţe de presă.

Belgienii au în prezent permisiunea de a vedea 15 persoane pe săptămână, însă "această bulă de 15 nu este definitivă şi menţinerea sa în viitor va depinde de comportamentul fiecăruia", a explicat şefa guvernului.

"Anunţul unei înăspriri a regulilor este o lovitură dură pentru moralul nostru, dar preferăm să luăm măsuri astăzi decât să regretăm mâine", a subliniat ea.

În afară de purtarea măştii, Sophie Wilmes a anunţat că "târgurile şi saloanele nu vor putea fi reluate deocamdată". "Luăm în considerare o reluare a activităţilor de la 1 septembrie, sub rezerva unei monitorizări extrem de stricte", a precizat ea.

În privinţa magazinelor de noapte, ele vor trebui să se închidă la ora 22.00, pentru a evita adunările de risc, deoarece "am constatat dificultăţi în ceea ce se întâmplă în jurul acestor magazine de noapte", a explicat prim-ministrul.

În Belgia, numărul de noi infectări în cursul perioadei 13-19 iulie a crescut cu 91%, cu o medie de 193 de cazuri depistate pe zi, comparativ cu 101 săptămâna trecută.

Belgia număra joi 64.627 de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi 9.808 decese.

"Chiar dacă ultimele cifre privind epidemia nu ar trebui să ne producă panică, ele ar trebui luate totuşi foarte în serios", a atras atenţia Sophie Wilmes.

"O înmulţire a contaminărilor este parte integrantă din procesul de relaxare (...) Nu este anormal, dar trebuie să rămână sub control", a adăugat ea.

"Contrapartida regăsirii libertăţilor noastre este prudenţa absolută. Altfel, ne luăm riscul de a fi nevoiţi să reintroducem măsuri extrem de dure", a mai subliniat ea.

Belgia este una dintre ţările cu număr mare de decese cauzate de COVID-19 raportat la populaţia sa, cu 85 de morţi la 100.000 de locuitori.

Bilanţul realizat de autorităţile belgiene cu decesele legate de coronavirus este unul dintre cele mai exhaustive din lume, deoarece sunt integrate şi decesele potenţiale legate de virus fără ca acest lucru să poată fi dovedit printr-un test.