Iohannis a promulgat legea prin care se acordă gratuit 30 de măști pe lună pentru anumite categorii de persoane

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 23 iulie 2020, 17:02 Actualitate | Coronavirus


Iohannis
Foto: Presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună.

Legea prevede acordarea unui set gratuit set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru următoarele categorii:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea a fost inițiată de un grup de parlamentari ai PSD și Pro România, printre care Florin Buicu (PSD), președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul PSD, Victor Ponta, liderul Pro România și Nicolae Bănicioiu (Pro România).

Inițiatorii arată că, din cauza faptului că există persoane care și-au pierdut temporar sau definitiv locul de muncă, iar prețurile măștilor sunt oscilante, "foarte mulți cetățeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente".

Măștile urmează să fie achiziționate de Ministerul Sănătăţii prin Unifarm și să respecte "standardele europene în vigoare, preponderent de la producători interni", prevede legea adoptată.

La începutul lunii iulie, Guvernul a atacat la CCR legea care prevede acordarea a câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, lunar, până la încheierea epidemiei de coronavirus. Guvernul a considerat că existând o prevedere similară, aprobată prin OUG, ar fi vorba o dublă reglementare.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate.

„CCR a constatat că Legea privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul COVID-19 este constituțională în raport cu criticile formulate”, a decis CCR.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2359 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    perfect (Joi, 23 iulie 2020, 17:41)

    euue78 [utilizator]

    mai era putin si se termina pandemia :-))))
    • -1 (1 vot)    
      Asta ... (Joi, 23 iulie 2020, 19:14)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui euue78

      ... ca sa nu taci. Inca nu-i imunizata nici 10% din populatie, dupa aproape jumatate de an, si e de asteptat ca epidemia sa inceapa sa se raspandeasca in mod natural mai lent abia dupa ce ajungem la un macar 30%-40% de imunizati, ca urmare a trecerii bolii peste ei. Plus ca greul, mai ales pentru categoriile sociale defavorizate, va veni abia mai incolo, cand criza economica cauzata de epidemie se va manifesta in toata amploarea ei.
  • +1 (1 vot)    
    Atentie, a nu se manca ! Nu sunt comestibile (Joi, 23 iulie 2020, 19:23)

    Gryphus [utilizator]

    asta cu mastile chirugicale cred ca e atat de penibila incat ne vom distra bine in lunile care vin. se arunca banii pe geam dar ei inca nu-si dau seama


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by