Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost din nou testat pozitiv pentru COVID-19, la al treilea test făcut de când s-a îmbolnăvit pe 7 iulie, a spus secretariatul Ministerului Comunicațiilor, relatează Reuters.

Jair BolsonaroFoto: Xinhua/Avalon.red / Avalon Editorial / Profimedia

”Testul făcut ieri, pe 21, a arătat un rezultat pozitiv”, arată declarația. ”Președintele Bolsonaro este încă într-o stare bună, însoțit de echipa medicală a președinției”.

Un critic acerb al măsurilor de izolare, care a minimalizat în ultimele patru luni severitatea pandemiei care afectează Brazilia, Jair Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, a anunţat pe 7 iulie că a contractat virusul. Miercuri, el a informat că a făcut un al doilea test care a confirmat contaminarea, dar a precizat că nu are simptome. Preşedintele a mai subliniat că îşi continuă tratamentul cu hidroxiclorochină, medicament faţă de care şi-a exprimat o încredere de neclintit, dar a cărui eficienţă nu a fost dovedită oficial.