Pacienții infectați cu noul coronavirus și care s-au externat la cerere din spital vor fi căutați acum, a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban. El spune că autoritățile nu cunosc la acest moment ce efect a avut externarea la cerere a aproape o mie de persoane, dar le atrage atenția celor care știu că sunt infectați și nu se izolează și infectează alte persoane că vor răspunde penal.

Ludovic OrbanFoto: Captura Facebook

Întrebat dacă cei care s-au externat la cerere vor fi duşi din nou în spital, Orban a afirmat: ”Am solicitat transmiterea rapidă a bazelor de date, astfel încât fiecare direcţie de dănătate publică să poată să emită deciziile privitoare la aceştia, fie dacă doresc să se interneze în spital, fie, dacă nu, să fie trataţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie de izolare pe care şi-o doresc. Toată baza de date de la Ministerul Sănătăţii să fie transmisă la MAI, să existe, practic supraveghere medicală pentru respectarea tratamentului, evoluţia bolii şi în acelaşi timp, controale de respectare a măsurii izolării la domiciliu”.

Orban a precizat că 972 de persoane confirmate cu coronavirus s-au externat la cerere, după decizia CCR. Mai mult, au existat şi persoane testate pozitiv care nu s-au internat.

Premierul mai spune că nu se pune problema unor măsuri restrictive, dar că acest lucru ar fi posibil dacă numărul de cazuri zilnice trece de 1.200: "Nu ne dorim să luăm nicio măsură restrictivă. Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând şi activităţile care se derulează. Nu ne dorim să fim în situaţia să luăm astfel de măsuri, pentru că, într-adevăr, dacă va creşte numărul de persoane infectate peste 1000 - 1200, deja ne apropiem de un prag de risc şi putem ajunge să fim obligaţi să luăm măsuri restrictive acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului".

El a spus că pot fi luate şi decizii de închidere a unor firme, dacă devin focare de COVID: ”Se poate dispune măsura suspendării temporare a activităţii economice. Am avut astfel de situaţii la Arctic Găeşti, a fost chiar o măsură autoimpusă de managementul companiei".

Declarații Orban:

  • Măsuri pentru a ajuta în lupta anti-Covid: Am suplimentat cu peste o mie de cadre medicale pentru lupta anti Covid
  • Vor fi mulți medici detașați
  • Avem spitale mobile și 6 TIR-uri anti Covid
  • În București e nevoie de creșterea numărului de paturi la ATI-Covid
  • Despre întârzierea Legii carantinei: Am făcut proiectul de Lege în două zile și a stat în Senat 9 zilei . De câte ori ajungeam la înțelegere cu PSD-ul mai apărea ceva, mai vroiau ceva....
  • Premierul multumește tuturor celor care au fost implicați în proiectul ”Dăruiește Viața” și subliniază importanța acestui proiect privat. ”Autorizarea se va face cu celeritate”
  • Despre concedii: I-aș sfătui pe români să își facă concediul în țară și nu în locuri foarte aglomerată
  • ”Culmea e că nu am găsit niciodată terasele aglomerate când făceam controale. Cineva îi anunță”
  • Băiatul meu a ales să nu meargă cu prietenii lui în vama Veche și a hotărât ca 14 zile să nu se vadă cu aceștia după ce revin în Capitală
  • Despre alegerile locale: Alegerile locale în două tururi mi se par eo idee bună deoarece putem organiza mai bine fluxurile de oameni la vot ca să nu riscăm infectări
  • Pentru asta însă e nevoie însă d eo modificare legislativă