O femeie a pălmuit o vânzătoare dintr-un magazin din Baia Mare, după ce aceasta a atenționat-o că nu poartă mască. Poliția Maramureș face verificări.

incident la magazinFoto: Captura

Polițiștii susțin că urmează să o identifice pe femeie și așteaptă ca vânzătoarea să depună o plângere pentru lovire, astfel încât să poată fi deschis un dosar penal, potrivit Mediafax. Verificările polițiștilor vin după ce în mediul online au apărut imaginile surprinse pe camerele de supraveghere ale magazinului.

În imagini, publicate de actual.mm, se vede cum femeia intră în magazin pentru a plăti mai multe facturi, fără să poarte mască. După ce vânzătoarea îi atrage atenția să își pună masca de protecție, femeia îi dă o palmă vânzătoarei, după care iese din magazin.