Club din Mamaia, amendat cu 10.000 de lei după un concert cu 500 de spectatori susţinut de Puya

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 19 iulie 2020, 9:32 Actualitate | Coronavirus


Mamaia
Foto: Stirile ProTV
Un club din staţiunea Mamaia a fost amendat de poliţişti cu 10.000 de lei după ce, sâmbătă seară, la un concert susţinut de Puya au participat peste 500 de persoane, contrar prevederilor legale cu privire la prevenirea răspândirii noului coronavirus, potrivit Agerpres.

"În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19,00-19,30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, administratorul unei firme care a organizat un concert de muzică electronică pe plaja unui camping din Năvodari a fost amendat cu 30.000 de lei pentru că nu au fost respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.

Potrivit IPJ Constanţa, în cazul aceleiaşi societăţi comerciale au mai fost aplicate o amendă de 1.500 de lei pentru că muzica era difuzată la "volum perturbator" şi alte două sancţiuni contravenţionale, a câte 2.500 de lei, pentru că scena nu avea asigurate, în totalitate, "elemente incombustibile".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2202 vizualizari

  • +24 (26 voturi)    
    /// (Duminică, 19 iulie 2020, 9:38)

    GemstonePig [utilizator]

    10.000 lei?! I-a spart! Le-au luat incasarile unei singure mese
    • 0 (0 voturi)    
      hahaha (Duminică, 19 iulie 2020, 16:22)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

      2 sticle de sampanie.
  • +14 (18 voturi)    
    .... (Duminică, 19 iulie 2020, 9:48)

    Tm124 [utilizator]

    eu nu inteleg de ce nu le pun lacat pe usa, vreo 2 luni.
    asta i-ar linisti pe multi...
    • +7 (7 voturi)    
      Pentru ca (Duminică, 19 iulie 2020, 11:26)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui Tm124

      nu isi deschide club chiar oricine...Asta e si motivul pentru care nici macar nu se iau in discutie astfel de masuri atunci se modifica legislatia. Dauneaza unor politicieni, care se vor "sponsorizati" si alesi in nou. Daca un astfel de club ar fi inchis, ar fi un exemplu si un semnal de alarma pentru ceilalti "intreprinzatori", ca ceva s-a schimbat. O parte ar incepe sa respecte macar anumite reguli. Nimeni nu s-a intrebat vreodata cum naiba cluburile astea raporteaza profituri de cateva mii de lei pe an cand vand o apa plata cu 20 RON?
  • +9 (13 voturi)    
    e dezlegare.. (Duminică, 19 iulie 2020, 9:55)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... la guvid. veniti de luati guvid-19!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by