Rusia a dezvăluit vineri un acord cu AstraZeneca pentru a produce un vaccin împotriva Covid-19 dezvoltat de către gigantul farmaceutic și Universitatea Oxford, o mișcare care arată că Rusia nu a avut intenția de a fura informații privind vaccinul, potrivit directorului general al Fondului Rus pentru Investiții Directe, Kirill Dmitriev, relatează Reuters.

Vaccin Covid-19Foto: Igor Golovniov/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Marea Britanie, Canada și Statele Unite au spus joi că hackeri susținuți de statul rus au încercat să fure informații privind vaccinul împotriva Covid-19 și cercetările privind tratamentul de la instituțiile farmaceutice și academice din lume -acuzații pe care Kremlinul le-a negat.

Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe, a spus vineri într-un interviu că Moscova nu avea nevoie să fue secrete atâta timp cât are un acord cu AstraZeneca pentru producerea unui posibil vaccin britanic în Rusia.

”AstraZeneca are deja un acord cu R-Pharm privind localizarea și producerea vaccinului Oxford în Rusia”, a spus Dmitriev.

Alexey Repik, președintele R-Pharm, a spus vineri acordul a fost deja semnat.

”Nu este nimic care trebuie furat”, a spus Dmitriev, care este implicat în coordonarea eforturior Rusiei de a crea propriul vaccin. ”Totul va fi oferit Rusiei”, a adăugat el.

AstraZeneca a refuzat să comenteze.

Potrivit acestuia, vaccinul produs de Rusia urmează să primească aprobarea autorităților de reglementare luna viitoare și să fie administrat la scară largă din septembrie.

Primele teste s-au făcut pe 38 de oameni și au durat o lună, iar cercetătorii au stabilit că produsul este sigur și că determină o reacție a sismului imunitar. A doua fază se va încheia pe 3 august.