Și dacă bilanțul Covid-19 din Anglia ar fi mai puțin ridicat decât cifrele oficiale? Un studiu al universității Oxford a pus în evidență o posibilă supraevaluare a numărului victimelor noului coronavirus în afara spitalelor, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu 45.000 de morți, Regatul unit este țara cea mai afectată din Europa de noul coronavirus iar modul în care guvernul conservator al lui Boris Johnson a gestionat criza este criticat la scenă deschisă.

Chestiunea a fost ridicată de universitatea Oxford în studiul intitulat , "De ce nimeni nu se poate vindeca vreodată de Covid-19 în Anglia - anomalie statistică".

Potrivit metodologiei folosite de autoritățile sanitare engleze (Public Health England), "un pacient care a fost testat pozitiv dar a fost tratat cu succes și a părăsit spitalul va fi numărat drept mort de Covid chiar dacă are un atac de cord sau este lovit de o mașină trei luni mai târziu".

Când un pacient moare, registrul central al NHS, serviciul public de sănătate britanic, este avertizat. Lista tuturor cazurilor confirmate este trecută în revistă în fiecare zi pentru a verifica dacă au murit pacienți.

Așadar, se pare că Public Health England (PHE) verifică regulat lista persoanelor care au fost testate pozitiv pentru a vedea dacă sunt în continuare în viață.

"PHE nu pare să țină cont de data rezultatului testului Covid, nici de faptul că persoana a fost tratată cu succes și a părăsit spitalul. Orice persoană care a fost testată pozitiv la Covid dar care moare ulterior, indiferent de cauză, este inclusă în cifrele deceselor Covid de către PHE", arată studiul.

Autorii subliniază că este timpul să "reparăm această eroare statistică care conduce la exagerare a deceselor asociate Covid" și propune reținerea deceselor din afara mediului spitalicesc care survin în 21 de zile de la testarea pozitivă.

Studiul nu a fost supus revizuirii, precizează autorii.