Spitalul Colentina din București preia din nou pacienți non-COVID începând de astăzi, la 4 luni după ce a fost desemnat spital de suport COVID și nu a mai primit alte tipuri de pacienți. Direcția de Sănătate Publică București a emis avizul temporar pentru funcționarea unității medicale în regim deschis, atât pentru pacienții COVID, cât și pentru cei care necesită tratament de specialitate pentru alte patologii.

Spitalul ColentinaFoto: Spitalul Colentina

Avizul de funcționare a fost emis imediat ce managementul spitalului bucureștean a asigurat circuitele separate, condițiile și măsurile necesare, conform legislației în vigoare, astfel încât pacienții să poată primi serviciile medicale necesare în condiții de siguranță, precizează Ministerul Sănătății.

Spitalul Colentina a devenit primul spital "generalist" din România transformat în spital de boli infecțioase - spital suport COVID - începând din data de 16 martie, când toți ceilalți pacienți au început să fie externați, iar cei care mai necesitau o perioadă de internare au fost direcționați către alte spitale.

Spitalul Colentina a funcționat, practic, ca back-up pentru Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, cele două unități medicale situându-se foarte aproape una de cealaltă, explica Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru HotNews.ro, în urmă cu 4 luni. Practic, în momentele în care Institutul Matei Balș a atins capacitatea maximă, pacienții au fost direcționați către Spitalul Colentina.

Firea: Nu se vor putea face internări de vineri

Primarul general Gabriela Firea spune că internările nu se pot face de vineri, pentru că în prezent sunt internaţi 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu SARS-CoV-2, și critică din nou Ministerul Sănătății.

"Cu o întârziere de aproape 2 luni, Ministerul Sănătăţii a avizat, prin DSP, deschiderea acestui spital care a fost aproape gol, din martie şi până acum. (...) Acest aviz este valabil o lună de zile pe perioada stării de alertă şi am dorit să transmitem pacienţilor că, din nefericire, deoarece acest aviz a venit atât de târziu, internările nu se pot face de mâine, pentru că acum sunt internaţi în acest spital 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu Sars-CoV-2, iar aceştia, bineînţeles, trebuie să aibă din partea noastră toată grijă, trebuie să fie trataţi şi trebuie să se întoarcă sănătoşi acasă! Am pregătit o alternativă, un suport pentru Ministerul Sănătăţii şi anume clădirea fostului spital al STB, cu 33 de paturi, inclusiv 3 paturi de ATI. În cazul în care va mai fi nevoie, sunt convinsă că, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Primăria Capitalei vor găsi soluţii, spitale mai mici, care să fie pregătite pentru a fi suport COVID", a scris Firea, pe Facabook.

Ea a spus că Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, a pus la dispoziţie DSP toate documentele necesare, astfel încât să dovedească că se poate relua activitatea. "În urmă cu nouă zile, ministrul Sănătăţii a anunţat public deschiderea spitalului. Acest 'imediat' din păcate nu s-a întâmplat, abia astăzi, acum două ore, DSP a transmis avizul către spitalul Colentina", a adăugat Firea.

Directorul medical al Spitalului Colentina, dr. Sabina Zurac, a menţionat că se vor lua măsuri pentru reorganizarea activităţii în spital.

"Primele măsuri pe care le vom lua, după primirea avizului DSP, se referă la reorganizarea activităţii în spital. Vom discuta cu colegii din alte spitale să vedem care dintre pacienţii noştri pot fi transferaţi în alte spitale de boli infecţioase. De cum vom muta pacienţii din secţiile de spital în pavilionul COVID, în fostul spital STB, vom lucra pentru curăţenia, dezinfectarea şi igienizarea pavilioanelor. În final, estimarea noastră că într-un termen de maxim două săptămâni întregul spital Colentina va putea să fie deschis pentru pacienţii non-COVID", a declarat Sabina Zurac, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.