Contaminați cu noul coronavirus, doi angajați ai unui salon de înfrumusețare american au purtat o mască de protecție în timpul interacțiunilor cu clienții lor. Aproape 140 de persoane au apelat la serviciile lor timp de câteva zile și niciuna nu a fost infectată, potrivit unui studiu publicat marți, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Concluziile Centrelor americane pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC), care au efectuat studiul, indică o utilizare foarte largă a măștii de protecție.

Pe 12 mai, un hairstylist a prezentat simptome respiratorii în acest salon din Springfield, Missouri, dar a continuat să lucreze până pe 20 mai, după ce a fost test pozitiv la Covid-19.

Un al doilea hairstylist, studiul nu specifică dacă era vorba despre un bărbat sau o femeie (hairstylist B), a fost expus colegului său și a dezvoltat simptome pe 15 mai în timp ce a continuat, de asemenea, să lucreze până la 20 mai. Un test a fost efectuat și rezultatul pozitiv a venit două zile mai târziu.

Salonul s-a închis apoi timp de trei zile și a fost dezinfectat în timp ce autoritățile medicale au identificat 139 de clienți potențial expuși. Restul personalului a fost plasat în carantină timp de două săptămâni.

În timpul interacțiunilor lor cu clienții, cei doi angajați au purtat o mască: un model din două straturi de bumbac pentru primul, un model similar sau o mască de tip chirurgical pentru a doua persoană.

Dar între întâlniri și în absența clienților, cei doi colegi nu și-au acoperit fața în timpul discuțiilor.

Apoi a fost monitorizată starea de sănătate a celor 139 de clienți și li s-a făcut un test. Niciuna dintre cele 67 de persoane care au acceptat testul ​​nu s-a dovedit pozitivă. În ceea ce-i privești pe ceilalți, aceștia nu au dezvoltat simptome în următoarele două săptămâni.

Clienții erau aproape uniform împărțiți între bărbați și femei. Aveau între 21 și 93 de ani, cu o vârstă medie de 52 de ani. O majoritate covârșitoare a purtat, de asemenea, măști în timp ce erau la coafor în timpul întâlnirilor care au durat între 15 și 45 de minute.

Pentru oamenii de știință CDC, acest studiu consolidează convingerea că masca încetinește răspândirea Covid-19.

„Adoptarea pe scară largă a politicilor care necesită acoperirea feței în locuri publice ar trebui să ia în considerare reducerea impactului și amploarea posibilelor noi valuri de Covid-19”, spun ei.