Un medicament pe bază de proteine, care a fost dezvoltat de către o echipă de cercetători maghiari, inhibă capacitatea de infectare a COVID-10 mult mai eficient decât orice altă substanţă testată până acum în Ungaria, relatează Növekedés.hu, citat de MTI.

Coronavirus, imagine genericaFoto: Profimedia Images

Medicamentul pe bază de proteine a fost dezvoltat de către o echipă de cercetători maghiari, a declarat Imre Kacskovics, decanul Facultăţii de Ştiinţele Naturii din cadrul Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta, în interviul pe care l-a acordat site-ului Növekedés.

hu, citat de MTI. Cercetătorii s-au gândit, încă de la început, la o substanţă activă care poate, în acelaşi timp, să neutralizeze virusul, dar şi să ofere o protecţie preventivă, adică să fie adecvată şi pentru o imunizare pasivă, a relatat şeful unui consorţiu maghiar care se ocupă de dezvoltarea de medicamente şi care funcţionează sub egida Ministerului Inovării şi Tehnologiei din Ungaria. În acest scop, a fost dezvoltat un preparat bicomponent, pe bază de proteine, care poate fi privit ca o capcană moleculară, întrucât se ataşează la spicula glicoproteică S prin care virusul ar adera la celule, şi care astfel nu mai are capacitatea să facă acest lucru, a explicat specialistul.

În următoarele luni, substanţa activă va fi testată pe animale, a spus Imre Kacskovics. În paralel au fost demarate pregătirile pentru autorizarea europeană, respectiv pentru procedura necesară efectuării studiilor clinice. În opinia sa, studiile clinice vor putea începe cel mai devreme la sfârşitul anului 2021, începutul anului 2022. Substanţa activă va putea fi administrată pe cale intravenoasă sau subcutanată, sub formă de injecţie, a mai spus decanul.

Odată ajunsă în fluxul sanguin, apare în ţesutul pulmonar, şi pătrunde chiar şi în alveolele pulmonare. Ajunge, deci, exact în zona în care ajunge şi coronavirusul în urma contractării infecţiei, astfel că împiedică virusul să infecteze celulele, mai scrie MTI. (sursa Mediiafax)