Raed Arafat, în Senat: Depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi; avem 24 de decese

de I.B.     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 iulie 2020, 12:19 Actualitate | Coronavirus


Raed Arafat
Foto: AGERPRES
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a afirmat că, din datele pe care le are, sâmbătă se va depăşi din nou recordul la cazuri noi de infectare cu COVID-19, menţionând că sunt 24 de decese.

"Astăzi, din datele pe care le am, depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi şi la decese ne-am întors la o cifră destul de importantă - avem 24 de decese", a declarat Raed Arafat, la dezbaterile din Comisia juridică a Senatului pe proiectul privind carantinarea şi izolarea.

El a făcut aceste afirmaţii în contexul în care reprezentanţii PSD au solicitat amânarea până luni a dezbaterilor la acest proiect, iar Comisia juridică a aprobat, prin vot, această cerere.

"Eu cred că orice ţară care are un sistem sanitar evoluat şi cu experienţă va trebui să aibă astfel de măsură, pentru că altfel scapă de sub control persoane care pot fi cu boli chiar periculoase care să infecteze pe alţii, pentru că ele nu vor să se interneze sau să se izoleze. Pe partea cu detaşarea, aici depinde de la ţară la ţară cum este situaţia. Să nu uităm că suntem cu deficit major pe anumite categorii. În Franţa nu s-au gândit să detaşeze pentru că nu au deficit ca la noi. Este o soluţie, pentru că suntem cu resursa umană foarte afectată şi suntem cu deficit major în anumite domenii şi atunci gestionarea unei situaţii, unei presiuni sanitare temporare - detaşarea fiind de maxim 30 de zile - astea sunt măsuri necesare", a afirmat Raed Arafat, în legătură cu prevederile contestate din proiect privind internarea obligatorie pentru persoane cu risc de răspândire a unui patogen în comunitate şi detaşarea personalului medical.

Raed Arafat a susţinut că sunt solicitări inclusiv de la persoanele simptomatice infectate cu COVID-19 de a fi externate din spital.

"Din informaţiile pe care le avem, şi sunt cifre care au fost comunicate de MS, există solicitări inclusiv la pacienţi simptomatici de externare din spital. Nu mai avem pârghii nici pentru izolarea lor la domiciliu. Nu poţi să spui: bine, ai plecat, stai la domiciliu", a mai spus Arafat.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5298 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    PSD-istii au ajuns flamanzi tare de cand (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 12:39)

    Grasul [utilizator]

    nu mai sunt la guvernare si se intrec la pusul betelor in roate! Ei spera ca pandemia si cresterea numarului de morti le va da sanse sa ajunga din nou la bani! Au si CCR-ul in buzunar asa ca probabil ca trebuie sa ne asteptam ca cifra mortilor sa depaseasca 100 pe zi.
  • -3 (5 voturi)    
    Ce uită Arafat să zică (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 12:47)

    Mazeta [utilizator]

    Cei 24 de morți de azi s-au infectat în urmă cu o lună: 10 zile incubația, 10 zile la salon, 10 zile la ATI.
  • +2 (4 voturi)    
    Pe PSD ALDE UDMR ProRO ii doare`n fund de Romania (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 12:58)

    Excelsior [utilizator]

    Ii intereseaza doar spaga si privilegiile
  • -2 (6 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 14:57)

    [anonim]

  • -1 (3 voturi)    
    Voi ce faceti? (Sâmbătă, 11 iulie 2020, 17:15)

    Ulad [utilizator]

    Adunati pe cei testati astazi cu aceleasi persoane testate ieri si alaltaieri samd pentru a obtine cifrele astea? Aveti un esantion de persoane bolnave pe care le testati in fiecare zi si insumati numarul lor. 300 persoane testate ajung in 16 zile sa fie 4800. Totul pentru a determina tarile din jur sa nu mai primeasca romani. Ah dac-ar fi gasit Ceausescu metoda asta nu trebuia sa mai inchida granitele si era mai putin blamat. Intrebarea e care-i diferenta intre el si voi. Vreti sa incurajati turismul in Romania: servicii de rahat pe bani multi. Pe vremea lui Ceausescu macar serviciile hoteliere erau impecabile. Mai intreb ce castigati cand credibilitatea voastra scade pe zi ce trece?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by