OMS anunță crearea unui comitet independent care va evalua modul în care a gestionat pandemia

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 9 iulie 2020, 18:26 Actualitate | Coronavirus


Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS
Foto: Fabrice COFFRINI/ AFP/Profimedia Images
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, a anunţat joi că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza „o evaluare onestă” a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită „prevenirea unor astfel de tragedii în viitor”, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Sunt mândru să anunţ că fostul prim-ministru Helen Clark (Noua Zeelandă) şi fostul preşedinte Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) au acceptat să coprezideze comitetul de evaluare, căruia noi îi spunem comitet independent pentru pregătirea şi reacţia la pandemii”, a anunţat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa diplomaţilor din cele 194 de state membre, în cadrul unei transmisiuni online.

„Nu pot să-mi imaginez alte două personalităţi la fel de independente care să facă o evaluare onestă şi să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat şi ceea ce va trebui să facem pentru a evita astfel de tragedii în viitor”, a adăugat el.

De la începutul crizei sanitare declanşate de noul coronavirus, la sfârşitul anului 2019, OMS a fost aspru criticată pentru reacţia sa iniţială lentă, mai ales pentru faptul că a întârziat să recomande purtarea măştilor sanitare.

Apoi, organizaţia a fost acuzată de Statele Unite că a fost extrem de indulgentă faţă de China, unde a apărut virusul, şi că a întârziat să declare stare de urgenţă sanitară mondială.

Statele Unite, unul dintre principalii contributori la bugetul OMS, au transmis în mod oficial marţi notificarea prin care îşi anunţă retragerea din această organizaţie.

„Diviziunile dintre noi oferă un avantaj virusului” şi „nu vom putea să învingem epidemia dacă suntem divizaţi”, a declarat directorul OMS într-un răspuns care a făcut o trimitere voalată către Statele Unite.

Potrivit directorului OMS, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















883 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Nu știu cum se face... (Joi, 9 iulie 2020, 18:47)

    Nyk1 [utilizator]

    ...că doar cei de stânga sunt în comitetul de evaluare. Liberia în special a fost mereu o glumă în ce privește bolile contagioase (vezi epidemia de Ebola).

    De ce nu este și, de exemplu, Orbán Viktor, premierul unei țări care a gestionat foarte bine pandemia și care încă este pe scădere în ciuda focarului apărut la est? Sau premierul Thailandei, generalul Prayuth, cel care a eliminat virusul din Thailanda, neavând de câteva săptămâni bune decât cazuri de import?

    Sau - dacă tot vreți o doamnă de stânga care a combătut pandemie cu succes, v-o propun pe Tsai Ing-Wen, premierul Republicii China - stat care a avut poate cel mai bun răspuns la pandemie din lume?
  • -2 (4 voturi)    
    hahahaha..."comitet independent" (Joi, 9 iulie 2020, 18:51)

    newlook [utilizator]

    hahahaha..."comitet independent" creat de OMS...ca sa verifice OMS...suna ca
    ...procuroarea "independenta" Kovesi verifica cele 6 case ale lui Klaus.

    hahahaha
  • +2 (2 voturi)    
    Tedros prezideaza „comitetul independent”? LOL (Joi, 9 iulie 2020, 18:57)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Adica el se investigheaza pe sine in mod independent, obiectiv si nepartinitor. Aha! Mishto! Unii ar spune ca e un mic conflict de interese, altii ar putea spune ca situatia sugereaza existenta unei duble personalitati.

    Cam asa se intampla si in tarile conduse de un partid unic. Partidul se autocerceteaza, isi face autocritica, eventual se scuza si promite ca in viitor „vom face totul” bla-bla-bla...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by