Criza COVID-19 va transforma profund economia şi Europa se află într-o ''poziţie excelentă'', estimează Christine Lagarde

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 iulie 2020, 20:01 Actualitate | Coronavirus


Presedintele BCE, Christine Lagarde
Foto: Wikipedia
Criza economică generată de pandemia COVID-19 va schimba profund economia mondială, către mai multă ecologie, digitalizare şi de asemenea prin transformarea modului de lucru, Europa situându-se în cadrul acestei evoluţii într-o ''poziţie excelentă'', a apreciat sâmbătă preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, potrivit AFP, relatează Agerpres.

Această criză ''va fi o accelerare a transformărilor care erau deja latente în economiile noastre'', anticipează Lagarde, care a participat prin videoconferinţă la dezbaterile economice de la Aix-en-Seine, la Paris.

''În producţie, în muncă, în comerţ, ceea ce noi tocmai am trăit va accelera transformările şi va antrena probabil o evoluţie către un mod de viaţă mai sustenabil şi mai ecologic'', a adăugat ea.

Şefa BCE a menţionat cu precădere telemunca, ce va ''transforma modul de lucru al ansamblului salariaţilor'', cel puţin în ţările dezvoltate, şi ''accelerarea digitalizării în servicii şi a automatizării în industrie''.

''Se estimează în acest moment că criza ar putea antrena o contracţie a lanţurilor de aprovizionare cu circa 35% şi o creştere a robotizării în industrie cu 70%-75%'', a subliniat Lagarde.

Pe de altă parte, ea a remarcat faptul că în urma restricţiilor antiepidemice comerţul online s-a dezvoltat puternic, evoluţie care s-ar putea accelera în viitor ''în detrimentul comerţului mai tradiţional''.

În faţa acestor transformări, ''Europa este într-o poziţie excelentă pentru a lua această tranziţie în mers'', întrucât ea ''găzduieşte deja cel mai mare sector al economiei circulare şi al inovaţiei ecologice în lume'', considera preşedinta BCE, notând şi faptul că euro este prima monedă folosită pentru emiterea de obligaţiuni verzi. Ea estimează totuşi că acest nu lucru nu va fi suficient şi că va fi nevoie de instituirea ''unui cadru de politică economică pentru a permite mobilizarea finanţărilor'' necesare.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6829 vizualizari

  • -5 (15 voturi)    
    Lol (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 20:16)

    mitg [utilizator]

    "creştere a robotizării în industrie cu 70%-75%''

    Astea fiind vesti bune pentru cine?
    • -2 (8 voturi)    
      mda (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 22:24)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      daca le iesea covidu', dadea ceva sens ideii.
      se mai rareau oamenii pe gloaba....
  • -1 (11 voturi)    
    tradus (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 22:23)

    nash pandelica [utilizator]

    bancile o vor duce bine, si multi politruci pe langa ele...
  • -2 (2 voturi)    
    toate schimbarile erau pe piata (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 23:28)

    ..13 [utilizator]

    Numai ca viteza cu care se produce tranzitie este mai mare pentru ca ele au demonstrat efecte benefice in economie.

    telemunca - aduce satisfactie salatiatilor, reduce deplasarile la si de la serviciu, ceea ce intr-o localitate cu un trafic infect inseamna cca 2 ore mai putin pe drum.Patronii platesc mai putina chirie pe locatii - cineva totusi pierde - ghici cine?

    digitalizarea - creste operativitatea, reduce birocratia, reduce coruptia daca procedura este transparenta, reduce numarul angajatilor in institutiile publice...

    robotizarea era mai de mult aparuta din cauze diferite, de exemplu in RO pentru ca salariatii doreau cresteri salariale nemasurate si atunci actionarii au ales intre a creste salariile si a investi in robotica pe cea mai eficienta: robotizarea - criza a demonstrat inca o data ce bune este ea...

    plata electronica - o faceai si nu prea inainte de virus, acum este cu mult mai prezenta decat inainte.

    certificatele verzi - sincer nu cred ca sunt un avantaj al Europei - atat timp cat inca reducerea emisiei de carbon nu este considerata eficienta angajatorii nu se arunca...

    China inca vine puternic cu economia ei poluata si ia fata Europei - cel putin in Asia a facut prapad asa ca eu cred ca unii sunt prea optimisti

    Sa ne uitam insa ca cel mai mare numar de masini electrice este in China - deci viteza de transformare a Chinei este cu mult mai mare fata de cea a Europei si asta cred ca in ciuda virusului

    Vom continua sa fim globali si nu locali.
    Ne transforma obiceiurile dar incet...
    Inca nu ne vom inverzi asa cum cred unii, parerea mea - mai dureaza pe seceta asta financiara si asta in ciuda tuturor propunerilor...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by