Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a denunțat marți intimidarea exercitată de autorități în China și în Rusia în contextul pandemiei, ca și negarea realității crizei sanitare în Statele Unite, potrivit Le Temps, citat de Rador.

Coronavirus ChinaFoto: STR / AFP / Profimedia

Vorbind marți în deschiderea celei de-a 44-a sesiuni a Consiliului drepturilor omului, Michelle Bachelet a afirmat că “în lumea întreagă, Covid-19 este instrumentalizat pentru a limita drepturile persoanelor de a se exprima și de a participa la luarea deciziilor care le afectează viața”.

“În Federația Rusă, în China, în Kosovo, în Nicaragua și în multe alte țări, remarc raportări de amenințări și intimidări față de jurnaliști, bloggeri și militanți civici, în special la nivel local, în scopul aparent de a descuraja criticile față de răspunsurile autorităților la Covid-19”, a arătat ea.

Ea a mai menționat restricțiile severe impuse libertății de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică în Egipt și o aplicare arbitrară și excesivă a măsurilor contra pandemiei în Salvador.

Să se relaxeze sancțiunile

“Cenzura și criminalizarea discursurilor sunt susceptibile să suprime informații cruciale necesare pentru a face față pandemiei”, a insistat Michelle Bachelet, apelând la lupta contra dezinformării.

“În Belarus, în Brazilia, în Burundi, în Nicaragua, în Tanzania și în Statele Unite - între altele, mă tem ca declarațiile care neagă realitatea privind contagiozitatea virusului și polarizarea crescândă a chestiunilor cheie să nu intensifice gravitatea pandemiei”, a afirmat ea.

“Covid-19 întărește amenințările locale și regionale care fac presiuni asupra păcii. Populațiile statelor sau serviciile de sănătate esențiale au fost deja devastate de conflicte și crizele sunt extrem de vulnerabile la daunele multidimensionale ale pandemiei”, a remarcat oficialul ONU. Michelle Bachelet și-a repetat în sfârșit apelul pentru relaxarea sancțiunilor internaționale “pentru a garanta că îngrijirile medicale și ajutorul sunt accesibile tuturor”.