În cele șase luni de când acest coronavirus absolut nou a început să se răspândească în lume, doctorii și spitalele au învățat multe despre cum trebuie tratați pacienții cu Covid-19, transmite Reuters.

Pacient coronavirus GermaniaFoto: Profimedia Images

Ce au știu acum medicii:

  • Pacienții au un risc crescut de cheaguri de sânge, așa că medicamentele de subțiere a sângelui pot să ajute
  • Dacă pacienții sunt puși să stea pe burtă pentru a reduce presiunea pe plămâni. se poate renunța uneori la ventilația mecanică
  • În afară de sistemul respirator și de plămâni, coronavirusul poate ataca multe organe, inclusiv inima, rinichii, ficatul și creierul
  • Cele mai promițătoare tratamente par până acum să fie antiviralul remdesivir, dexametazona (un steroid care tratează răspunsul inflamator al organismului la Covid-19) și plasma donată de pacienții care au anticorpi la boală
  • Testarea extinsă și rezultatele obținute repede ajută la ușurarea presiunii puse pe spitale
  • Împărtățirea informațiilor între medicii din toată lumea este crucială
  • Prevenția este decisivă. Doctorii au nevoie ca oamenii să-și îndeplinească partea lor din lupta contra bolii prin respectarea igienei, purtarea măștilor și distanțarea socială.

Câteva dintre cele mai mari necunoscute

  • Cum se decide exact ce tratament este cel mai bun pentru fiecare pacient
  • Cât de rapid vor fi disponibile pe scară largă anumite tratamente, mai ales remdesivirul
  • Efectele pe termen lung ale infectării cu Sars-Cov-2

”Dacă cea mai bună lecție învățată până acum este să întoarcem pacienții pe burtă, nu să-i ținem pe spate, înseamnă că suntem departe de un leac miraculos”, spune Valory Wangler, director medical la Rehoboth McKinley Christian Health Care Services din Gallup, New Mexico.