Alte 460 noi cazuri de infectare cu coronavirus - record de îmbolnăviri în ultimele două luni - au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 25.286. Potrivit datelor raportate miercuri de Grupul de comunicare strategică, numărul deceselor a ajuns la 1.565, în ultima zi pierzându-și viața 10 pacienți. De la debutul pandemiei, s-au vindecat 17.906 de români.

HotNews.roFoto: Hotnews

Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire, față de miercuri - 321. Este un record de îmbolnăviri în ultimele două luni.

Până astăzi, au decedat 1.565 persoane diagnosticate cu COVID-19. În intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Ialomița, Iași, București și Sibiu. Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.149 de persoane. Alte 72.658 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 663.558 de teste. În ultima oră au fost prelucrate 12.555 de teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

  • 1. Alba - 431
  • 2. Arad - 706
  • 3. Argeș - 642
  • 4. Bacău - 605
  • 5. Bihor - 667
  • 6. Bistrița-Năsăud - 492
  • 7. Botoșani -989
  • 8. Brașov - 1.319
  • 9. Brăila - 154
  • 10. Buzău - 467
  • 11. Caraș-Severin - 112
  • 12. Călărași - 160
  • 13. Cluj - 663
  • 14. Constanța - 404
  • 15. Covasna - 271
  • 16. Dâmbovița - 470
  • 17. Dolj - 276
  • 18. Galați - 810
  • 19. Giurgiu - 264
  • 20. Gorj - 209
  • 21. Harghita - 290
  • 22. Hunedoara - 650
  • 23. Ialomița - 418
  • 24. Iași - 939
  • 25. Ilfov -700
  • 26. Maramureș - 151
  • 27. Mehedinți - 180
  • 28. Mureș- 725
  • 29. Neamț - 955
  • 30. Olt - 179
  • 31. Prahova - 277
  • 32. Satu Mare - 76
  • 33. Sălaj - 113
  • 34. Sibiu - 627
  • 35. Suceava - 3.972
  • 36. Teleorman - 155
  • 37. Timiș -516
  • 38. Tulcea -176
  • 39. Vaslui - 172
  • 40. Vâlcea - 48
  • 41. Vrancea - 968
  • 42. București - 2.855

393 de amenzi în valoare de peste 140.000 de lei date în ultimele 24 de ore

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 393 de amenzi în valoare de 140.175 de lei. De asemenea, ieri au fost constatate 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată, miercuri, 75 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Peste 4.600 de români confirmați cu COVID în străinătate

Conform datelor transmise joi, 4.601 români din străinătate au fost confirmați cu COVID-19: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 1883 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, au decedat 115 cetățeni români aflați în străinătate - 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.