39 de copii de la două centre de asistență socială din Pașcani au fost confirmați pozitiv cu coronavirus. La sfârșitul săptămânii trecute au fost confirmate 16 cazuri în rândul angajaților. Copii sunt asimptomatici şi au fost separaţi de cei care nu sunt bolnavi, relatează Mediafax.

Coronavirus Romania, prelevare probeFoto: Agerpres

"Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt 21 într-un centru şi 18 într-un centru", a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi.

Întrebat dacă aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, Florin Ion a explicat că situaţia este "evaluată împreună cu reprezentanţii DSP" şi că urmează să se ia o decizie.

16 angajaţi de la cele două centre au fost diagnosticați sâmbătă dimineaţă, în urma testării, iar atunci conducerea DGASPC anunţa că minorii vor fi testaţi în cursul acestei săptămâni.

"Sunt copii care nu au ieşit din luna martie din centru. Ceilalţi copii, cei care nu sunt confirmaţi, au fost separaţi, la unul dintre centre sunt 3 căsuţe de tip familial, s-au separat deja copiii, iar la Centrul Sfântul Neculai s-au separat pe etaje", a explicat Florin Ion.